Anumite tipuri de credinţă sunt mai risipitoare şi mai ridicole decât altele şi pot abate o comunitate spre modele comportamentale rigide, care-i stânjenesc dezvoltarea calitativă. Ca specie noi suntem un animal predominant inteligent şi explorator, iar credinţele grefate pe acest fapt sunt cele mai benefice pentru noi. Credinţa în valabilitatea acumulării de cunoştinţe şi în înţelegerea ştiinţifică a lumii în care trăim, în crearea şi aprecierea fenomenelor estetice în toate formele lor multiple şi în lărgirea şi adâncirea domeniului nostru de experienţe în viaţa de zi cu zi devine rapid religia timpurilor noastre. Experienţa şi înţelegerea sunt imaginile cam abstracte ale zeilor noştri, iar ignoranţa şi prostia îi supără pe aceştia. Şcolile şi universităţile ne-au devenit centre de pregătire religioasă, bibliotecile, muzeele, galeriile de artă, teatrele, sălile de concert şi arenele sportive ne sunt locurile de adoraţie în comun. Acasă ne divinizăm cărţile, ziarele, revistele, radiourile şi televizoarele. Într-un fel, încă mai credem în viaţa de apoi, deoarece o parte din recompensa adusă de munca noastră creativă este sentimentul că prin ea vom continua să trăim şi după moarte. Ca toate religiile, şi aceasta îşi are pericolele ei, dar dacă tot trebuie să avem o religie, şi se pare că avem nevoie de aşa ceva, atunci apare, cu siguranţă, ca cea mai adecvată pentru calităţile biologice unice ale speciei noastre.

Desmond Morris, Maimuţa goală