[easy like joi morning]

[how to destroy a relationship]

2012-02-09T22:31:00.005+02:00

Când eram mai mic prindeam fluturi, codiţa rândunicii sau roşioare, şi le înfigeam în corpul vermicular un bold, aşa cum văzusem că se face. Înfigeam boldul într-un dop de plută şi îi priveam cum ore în şir după aceea mai dădeau încă din aripi, se mai agăţau cu cele şase picioruşe filiforme de pluta poroasă. Cu aceeaşi cruzime şi plăcere te-aş ţintui în paginile acestea, Lulu, te-aş privi cum te scălâmbâi, cum îţi dai ochii peste cap, cum îţi fojgăi elitrele de abjecţie şi de paiete şi de plastilină... Mă aşez la maşina de scris, masa ta de tortură, dar şi a mea, căci nu te pot chinui fără ca eu să mă chinuiesc, aşa cum nu poţi tăia cu bisturiul un furuncul în propria ta carne, ca să-i scoţi puroiul, fără ca tu însuţi să nu urli şi să nu te zbaţi ca un posedat.
Mircea Cărtărescu, Travesti

[electric feel]

2012-02-04T02:09:00.000+02:00

Se holba la ele cu intensitatea uluită şi fixă a unui dihor străbătut de un şoc electric.
Jonathan Coe, Clubul putregaiurilor

[easy like joi morning²]

2012-02-02T01:13:00.001+02:00

Acum aproape 7 ani, pe când mergeam cu trupa la un festival de teatru din Franţa, o ţigancă cumsecade (ştiu, cacofonie şi, pentru unii, paradox - chiar nu îmi pasă) ne-a făcut mie şi colegilor cinste cu mâncare şi cu o poveste bună undeva pe marginea unei autostrăzi.

Acum aproape 5 ani, pe când căutam de zor chirie prin Cluj, într-o consignaţie dintr-un cvartal mai plin de magazine de desfacere de sicrie decât un cimitir ardelean de lumânări de 1 noiembrie, un tip ciudat mi-a făcut cinste cu o doză de Coca-Cola. Trebuie că i-am părut rătăcit.

Acum vreo 2 ani, pe când îmi bitiream lucrarea de licenţă, mă întâlneam aproape zilnic la BCJ cu o brunetă tare, tare drăguţă. Şi, ca niciodată, pur şi simplu n-am abordat-o. Am lăsat-o să se strecoare graţios ca o rândunică printre toate cărţile alea, printre toate gândurile anapoda din perioada respectivă. Era mereu zâmbitoare; total ruptă de toată zăpuşeala, de toată zăpăceala acelor zile, de toate claxoanele şi vuvuzelele (CM 2010, n.r.) din Mărăşti. La dracu', cred că ajunsesem la un moment dat să merg la BCJ doar ca să o văd. Ca să-mi schimbe ziua. Încă mai am un mesaj de la Adi dintr-o zi când, cumva, nu am mai ajuns pe acolo: Ghici cine stă lângă mine azi?

Acum câteva zile, colega mea Hanna a găsit printre rafturi, la muncă, un bileţel rupt atent dintr-un carneţel pe care scria cu roşu This made my day, / Thank you, :) M-a topit instantaneu.

Nu schimbi lumea de i te încrunţi. Zâmbeşte-i larg.

Poate că cineva, cumva o să te observe şi poate că peste ani, peste zile, undeva, la etajul 4 al unui bloc amorţit, cu un pahar de vin alăturea, acel cineva, la rândul lui, va zâmbi incontrolabil, aiurit.

['neaţa, gerar! (nesfârşit)]

2012-01-26T21:03:00.002+02:00

...şi o continuare în 5+1 părţi la 'neaţa, gerar! 1, la download AICI*. Pentru că, una peste alta, poate că totuşi sfârşitul lui ianuarie e cea mai frumoasă parte din an. Şi pentru că la Cluj a nins fără întrerupere timp de 25 de ore şi zăpada are undeva la vreo 20 de centimetri şi e awesome. Şi pentru că sunt o veveriţă hyper de câteva zile încoace, pare-se. Şi pentru că POT. Şi pentru că e JOI, dammit!

Gentleman, when I first started Reynholm Industries, I had just two things in my possession: a simple dream, and six million pounds. Today, I have a business empire the like of which the world has never seen the like of which. I hope it doesn't sound arrogant when I say that I am the greatest man in the world!
Denholm Reynholm

*Sugestie de servire: în Winamp, cu crossfade de 7 secunde.
[easy like joi morning] recomandă consumul (i)responsabil de muzică.

['neaţa, gerar!]

2012-01-25T13:19:00.005+02:00

6:43. D. se trezi brusc şi apăsă butonul pentru snooze. Se întoarse apoi metodic printre aşternuturi, ca şi cum ar fi fost cumva programat electronic şi se înveli bine-bine, într-un cocon protector. D. nu fuma, nu bea; ba nu era înnebunit nici după alune. Singurul său viciu - savurarea acelor 9 minute de snooze ca şi cum ar fi fost ultima dată când doarme. O mică odă în REM minor dedicată sinelui; iar momentul final, înălţător - trezirea -, zilnica strecurare afară din placenta textilă - o renaştere.

Fragmentul de mai sus e decupat dintr-un post-it rătăcit şi face parte dintr-o serie de texte pe care le compilez în aceste zile pentru un mic plan personal adiacent [easy like joi morning], care chiar cred că va ieşi frumuşel. Un teaser la câteva pagini adunate în timp, pentru care simt o nevoie nebună (însă firească) de a le împăca într-un fel. După cum bine puncta Bobiş deunăzi, they need closure. Mi-a părut potrivit în dimineaţa asta ningău-ploioasă, la pachet cu primul mixtape pe 2012* şi cu ale sale sonorităţi electroleneşe.

Bine te-am regăsit.

Am revenit. Mi-am revenit.

*Sugestie de servire: în Winamp, cu crossfade de 7 secunde.
[easy like joi morning] recomandă consumul (i)responsabil de muzică.

[we broke free]

2012-01-23T00:17:00.003+02:00

În Londra nu este niciodată linişte. Când trăieşti acolo, nu-ţi dai seama de asta. Atunci când stai în pat noaptea, pe la ora patru, poţi să te înşeli şi să crezi că asculţi liniştea, dar nu e aşa. Trebuie să pleci în altă parte, undeva la ţară, sau chiar în alt oraş, ca să-ţi dai seama că în Londra persistă tot timpul un zumzet, un huruit, un murmur continuu al activităţii neobosite, indefinibile. Pe acest fundal, în această atmosferă permanent tensionată a zgomotelor îndepărtate, auzisem ceva distinct şi surprinzător. Era o voce. Vocea clară şi înaltă a unei femei, interpretând un cântec atât de puternic şi de frumos, încât suna deja familiar, deşi nu-l mai auzisem niciodată. [...] Am stat şi am ascultat acea voce nu ştiu cât timp. Părea cel mai frumos lucru pe care-l auzisem vreodată. Melodia emana atât de multă siguranţă şi echilibru, vocea era atât de pură, încât am uitat totul într-o clipă. Am uitat chiar şi că eram beat. Melodia aceea vorbea cu mine şi îmi spunea exact ceea ce voiam să aud. Iar când s-a terminat, lăsând în urmă doar tăcerea, nu mai voiam şi nu mai aveam nevoie să vorbesc cu Karla. Nu atunci. Şi nici acum.
O auzisem cântând.
Jonathan Coe, Piticii morţii

Respirăm.

[Joi Fest @ Cărtureşti Cluj + Zorki - Off the record]

2011-11-23T01:17:00.003+02:00

Dragii mei, ca-n poveştile frumoase, concertele acustice de joi au ajuns la episodul 3. Şi cum [easy like joi morning] tocmai ce a împlinit 5 ani, nu puteam scăpa ocazia de a pregăti ceva cu totul deosebit. Astfel (două autobasculante pline cu entuziasm included), am mare drag să vă prezint JOI FEST - episodul pilot dintr-o serie de evenimente muzicale ceva mai măricele pe care le rulez în căpşor de ceva timp.

JOI FEST va începe joi (cum altfel?), 24 noiembrie, în ceainăria librăriei Cărtureşti, cu un dublu concert acustic (Patricia Labou, urmată de Natif) şi va continua vineri (o joie la pătrat), 25 noiembrie, în Zorki - Off the record, cu o reprezentaţie electrică a bunilor prieteni de la Lights Out!.

Un fest mic, dar cu suflet mare. Un fest cât o săptămână de mai. Keep calm and come to JOI FEST. V-aşteptăm cu drag. (Şi rom.)

PROGRAM

JOI, 24 noiembrie, ora 18:30
Librăria Cărtureşti - Iulius Mall
(Alexandru Vaida Voievod 53-55)
Patricia Labou (acoustic feelings)
Natif (britfolk)
Intrarea liberă.

VINERI, 25 noiembrie, ora 21:30
Zorki - Off the record
(Ion Raţiu 10)
Lights Out! (indie rock)
Intrare: 5 lei.

[man on wire]

2011-11-13T14:55:00.000+02:00

Life should be lived on the edge of life. You have to exercise rebellion: to refuse to tape yourself to rules, to refuse your own success, to refuse to repeat yourself, to see every day, every year, every idea as a true challenge - and then you are going to live your life on a tightrope.

It's impossible, that's sure. So let's start working.
Philippe Petit

['neaţa, brumar!]

2011-11-10T00:45:00.004+02:00

Într-una din aceste zile mi-am dat seama că [joi] împlineşte azi 5 ani de la prima postare. 5 ani. Fuck! Cât o copilărie... Mă frec buimac la ceafă, poate mai buimac decât atunci, în noaptea aia de vineri 10, 2006 (2006, la dracu', 2006!) şi râd copios de inepţiile şi naivităţile de la începuturi, ca apoi să trag câte un zâmbet în sinea mea, ca de tânăr ce tocmai a primit semnale că tânăra de care s-a îndrăgostit iremediabil l-ar putea plăcea înapoi, când realizez că toate muzicile şi ideile astea senine, precum le marketez uneori (deşi nu îmi place cum sună termenul), s-au mutat treptat în offline, când mă gândesc cum dintr-o simplă denumire dată cel mai probabil la plesneală a evoluat natural, deloc forţat o întreagă filosofie (easy like) joi morningy care nu numai că mă însoţeşte în tot ce fac, ci a ajuns să mă definească într-o mare măsură. 5 ani... Mult. Al naibii de mult. Dar toată nebunia asta nu-mi dă decât speranţe de (şi mai) bine.

Această dimineaţă nu putea trece, deci, fără un (electro)mixtape*, bucată ruptă cu poftă din acest noiembrie luminos. Un 5+1 încropit în grabă, în amintirea (ca de obicei, a) unor drumuri nebătute.

Rămâi prin preajmă. Se vor mai întâmpla mu(huhu)lte lucruri frumoase pe aici.

When you wake up
When you wake up
You will find me...
The Horrors - Still Life

*Sugestie de servire: în Winamp, cu crossfade de 7 secunde.

[easy like joi morning] recomandă consumul (i)responsabil de muzică

[iubiiirreee]

2011-11-09T00:28:00.003+02:00

Tu până aici ai să fii tu şi poate încă ceva de care vrei să scapi ori să uiţi, deşi se ţine un pic regina de tine. Orice femeie vrea să fie regină, nu iapă. Ce mă fac cu un regat de regine, când nu sunt rege? Sunt doar un călător; uneori implicat, uneori perturbant, dar pe calea cea bună adică... săltând lumea în jur când nu îi este frică. Nu folosesc simboluri, nu folosesc poziţii, din orice loc ne vom aprinde; te voi pătrunde uşor... aşa îmi place mie, uşor, doar de o mică şoaptă, chiar sa te sperii că s-a terminat, că numai asta e tot ce am provocat. Şi nici măcar un sfert în tine n-am intrat... Simţi. Şi pe tine iţi vine să te zgârii şi chiar în gând să te cerţi cum ţi-ai dorit mai mult, cum ai putut să speri.
George Gadei

[the beast]

2011-11-07T11:11:00.000+02:00

You used to be alright.
What happened?
Et cetera et cetera...
Radiohead - 15 Step

[endless blue]

2011-11-04T11:04:00.000+02:00

Life would be so colourful if only I had a drink problem.
Steven Patrick Morrissey

[maimuţa internaţională]

2011-10-31T23:57:00.001+02:00

Anumite tipuri de credinţă sunt mai risipitoare şi mai ridicole decât altele şi pot abate o comunitate spre modele comportamentale rigide, care-i stânjenesc dezvoltarea calitativă. Ca specie noi suntem un animal predominant inteligent şi explorator, iar credinţele grefate pe acest fapt sunt cele mai benefice pentru noi. Credinţa în valabilitatea acumulării de cunoştinţe şi în înţelegerea ştiinţifică a lumii în care trăim, în crearea şi aprecierea fenomenelor estetice în toate formele lor multiple şi în lărgirea şi adâncirea domeniului nostru de experienţe în viaţa de zi cu zi devine rapid religia timpurilor noastre. Experienţa şi înţelegerea sunt imaginile cam abstracte ale zeilor noştri, iar ignoranţa şi prostia îi supără pe aceştia. Şcolile şi universităţile ne-au devenit centre de pregătire religioasă, bibliotecile, muzeele, galeriile de artă, teatrele, sălile de concert şi arenele sportive ne sunt locurile de adoraţie în comun. Acasă ne divinizăm cărţile, ziarele, revistele, radiourile şi televizoarele. Într-un fel, încă mai credem în viaţa de apoi, deoarece o parte din recompensa adusă de munca noastră creativă este sentimentul că prin ea vom continua să trăim şi după moarte. Ca toate religiile, şi aceasta îşi are pericolele ei, dar dacă tot trebuie să avem o religie, şi se pare că avem nevoie de aşa ceva, atunci apare, cu siguranţă, ca cea mai adecvată pentru calităţile biologice unice ale speciei noastre.
Desmond Morris, Maimuţa goală

[noapte bună, brumărel 2]

2011-10-28T21:47:00.001+03:00

E ciudat, dar de-o vreme mă simt mai defazat decât o dublare (irina-margareto-)nistoreană nouăzecistă la un film cu Chuck Norris (la naiba!). Am o stare foarte... liceală. Mult entuziasm risipitor, o minte înecată în glitchuri şi mici fericiri de moment. Cea mai frumoasă parte din zi e plimbarea cu bicicleta spre muncă. Nu m-opresc nici semafoare, nici temperaturi sub zero. Pentru vreo jumătate de oră, cât fac între gară şi capătul Gheorghenilor, parcă totul se linişteşte. Pentru vreo 5+1 piese, parcă totul se aliniază ideal sub soarele de octombrie, dezvăluind contururi strălucitoare.

Ia şi tu un asemenea mix 5+1* (e dintr-o scurtă plimbare din seara asta), care e, cu toate electrosincopele sale (delicioase, de-ar fi să mă întrebi!), cald şi suplu, genul ăla de mix care va suna bine întreaga iarnă (chit că e abia octombrie). Ia loc la geam eu el în căşti/boxe/inimă, ia şi-o cană de ceai fierbinte alăturea şi zi-mi: la tine cum sună totul?

Home, I showered, I ignored my cat, I put on my suit and I headed down to the supermarket. The girl who liked me might be there and I could think of nothing better. I knew I was sad, buying groceries I didn't need just to meet some adolescent girl whom I wouldn't even chat up. I was sad but I was happy that way.
Robert McLiam Wilson, Eureka Street

*Sugestie de servire: în Winamp, cu crossfade de 7 secunde.
[easy like joi morning] recomandă consumul (i)responsabil de muzică

**noapte bună, brumărel 1 (2010)

[piesa de joi #78]

2011-10-24T14:46:00.003+03:00

[Morning Parade - Carousel]

Morning Parade e genul de trupă efervescentă care citează Elbow, Biffy Clyro şi LCD Soundsystem ca surse de inspiraţie şi care şi-ar semna contractul cu o casă mare de discuri pe acoperişul unui bloc. Chestie pe care au făcut-o! Cu Parlophone! Adică EMI! Şi Coldplay şi Interpol şi Gorillaz şi The Verve! Judecând după obsesiile mele stereo din ultima vreme, puteam să scriu astăzi despre The Horrors şi al lor onir-planor pe nume Skying; ori despre supercoiosul Velociraptor!, al celor de la Kasabian; ori despre electrozglobiul Pala, de la Friendly Fires. Dar am ales piesa mea preferată de mers cu bicicleta (în speţă dimineaţa) - Carousel. Acuma, fără îndoială că nu e bine să pedalezi ca un maniac prin traficul clujean, cu muzica duduind în căşti. Şi fără îndoială că astăzi e luni, iar nu joi. Însă aşa e viaţa (partea frumoasă), făcută din nevinovate derapaje, naive accese poppy, mici imperfecţiuni, ocazionale pedalări nebuneşti cu mâinile-n buzunar. Şi cam aşa e şi piesa - goneşte vioi în căşti şi pulsează necontenit precum sângele în obraji după o plimbare matinală în octombrie.

BONUS: Cei cinci britanici tocmai ce au scos un EP pe iTunes, intitulat Us & Ourselves. Urmează albumul de debut (de pe care Carousel face parte), cât de curând.

[belly up in a sea of love]

2011-10-16T01:58:00.004+03:00

I was surprised, gratified (a little disappointed?) to find that she had approached me. I was also puzzled. I had planned to spend the rest of the eventual journey back fantasizing impossible approaches to her, opening gambits, accidental acquaitance-formers. I would have executed none. I would have been quite content to let her leave unmolested. It was part of the joy of it. Her very graveness made it so much less likely that I would ever have said anything to her. Maybe that's why I liked those grave girls so much.
Robert McLiam Wilson, Eureka Street

[joy mix] 9

2011-10-02T12:11:00.002+03:00

Ia gândeşte-te puţin: cum ar fi să te trezeşti într-o bună dimineaţ
şi să îţi dai seama că eşti ultimul vorbitor al limbii tale?
Că, într-un fel, eşti pur şi simplu... singur?

Nu eşti singur, omule. Nu ai fost niciodată!

Vezi cum odată cel mai aglomerat loc de pe Terra
(aproximativ 83,500 locuitori/km2 în 1959)
e acum doar o insulă a singurătăţii.

S-o recunoaştem pe-aia dreaptă:
nu suntem decât nişte maimuţe
goale, abstracte, social-stângace.

Inspiraţie. Expiraţie.

Vara îşi împarte ultimele raze călduţe.
Grăbeşte-te: şansele de a te angaja într-o bătaie cu baloane cu apă
se împuţinează pe zi ce trece!

Well fuck me!

[Mojo Barrel @ Cărtureşti Cluj]

2011-09-28T20:30:00.005+03:00

Concert acustic Mojo Barrel
Joi, 29 septembrie, ora 19:30
Librăria Cărtureşti - Iulius Mall
(Alexandru Vaida Voievod nr. 53-55, Cluj-Napoca)
Intrarea liberă.

Cu mare drag anunţ episodul 2 din evenimentele marca [easy like joi morning]: Mojo Barrel în concert acustic! Joi seară, imediat după 19:30. Cu sonorităţi funky şi cu un cocktail special creat pentru această ocazie - un mix proaspăt şi răcoritor. Intrarea va fi liberă, [joi] şi Mojo Barrel vă aşteaptă cu braţele + boxele deschise la maximum!

[Lights Out! te vrea basist!]

2011-08-17T23:34:00.006+03:00

Surprise, sometimes, comes around... După mai bine de un an în care au împărţit felurite scene şi beri împreună şi schimbat zâmbete pe sub musteţi, printre piese, Lights Out! au anunţat acum două zile despărţirea amiabilă de Alex Bondor (bass) - doamna Viaţă a pregătit drumuri diferite, drumuri întortocheate pentru fiecare dintre noi. Lights Out! merge mai departe, însă. Cu paşi vioi, hotărâţi. Şi aici poţi să intervii tu. Căci Lights Out! caută basist nou.

Cerinţe:

Vârstă: 16-23 ani
Domiciliul: Cluj-Napoca
Disponibilitate: 5 repetiţii pe săptămână
Experienţă: minim 3 ani

Scurtă descriere a candidatului ideal: se caută un basist căruia să îi curgă muzica fluviu prin sânge, o persoană deschisă, ambiţioasă, muncitoare, dornică de Liga I (we're talking about Wembley and Glastonbury here, punk!).

Site-ografie: MySpace, Facebook, YouTube 1, YouTube 2.

Temă de casă: de învăţat piesa Inside Out.

Înscrierile se fac telefonic până pe 25 august 2011 prin Andrei Bobiş - 0726.790.500. Pentru alte eventuale detalii, dă un semnal la fmproduction.office@gmail.com.

Lui Bondor şi trupei:
Înainte, băieţi (şi fete)! Live forever!

['neaţa, gustar!]

2011-08-02T12:42:00.005+03:00

Un iulie mai întortocheat decât un opus semnat M. Night Shyamalan şi epic precum un James Cameron. Rareori am apucat să respir. Uneori (pe când aveam 50 de grade în balcon) la propriu! Hmmm... serile nu întâlneam nici măcar o bere pe care să nu o dau rapid pe gât cu poftă, ca apoi să adorm buştean în miezul unei discuţii (Adi ştie prea bine...). Punctul culminant + de declic a fost chiar săptămâna ce tocmai s-a încheiat, odată cu primul eveniment [easy like joi morning], ce a marcat o trecere sănătoasă din iluzia online-ului spre un evantai larg de posibilităţi frumoase pe care offline-ul le oferă - concertul Lights Out! din Cărtureşti. A fost bine, a fost tare, tare bine, am avut acea emoţie a tânărului abia publicat, am fost high în timpul evenimentului şi muhuhult timp după.

O bună prietenă a aterizat mai târziu la concert şi nu a reuşit să coboare la demisol, în ceainărie, aşa că a urmărit concertul printre scările metalice. Îmi spunea într-un mesaj că m-a văzut spre final şi că păream foarte încântat, [...] I was beaming with pride. Şi zău de nu era aşa. Ca să (răs)citez din cea mai frumoasă carte pe care am citit-o de la The Curious Incident of the Dog in the Night-Time a lui Mark Haddon încoace - Eureka Street, de Robert McLiam Wilson, pe care am să o mai pomenesc o vreme pe aici (sărumâna, Mirela!) -, I felt dignified, I felt worthy, I felt like the nineteen thirties. A fost un concert prietenos/lăptos/luminos în proporţii ideale, exact cum îl desenasem cu prietenul Sîncrăian (unul dintre chitarişti) cu muhuhulte nopţi în urmă... dacă nu chiar mai frumos!

Toate se potriviseră perfect, de la melanjul fin, discret al instrumentelor la vocea răscolitor-pătimaşă a lui Teo, de la limonadele 2.0 la soarele afabil, apunând peste lacul din Gheorgheni - o joie caldă, ideală. După cum bine observa Medeşan pe blogul Indiescouts, nici o zi din săptămâna asta n-a fost la fel de însorită ca joia din Cărtureşti... Ca să nu mai spun de noaptea încheiată târziu în librărie, printre cărţi mute, cu aproape toate luminile stinse, cu Oana şi cu Sîncrăian punând de un jam intim şi hipnotic.

Astfel, să nu te mire că pornesc pe drumul acestui august împingând două roabe de entuziasm risipitor triplu-rafinat. Mă uit peste agenda mea de pe luna aceasta şi râd pe sub mustaţă: în jumătate de oră va trebui să hotărăsc o chestiune (probabil) esenţială pentru viaţa mea pe termen scurt şi mediu, în câteva zile o să fiu la Constanţa, apoi o să ajung pe la Bucureşti, ca apoi să vină Summer Well-ul, Peninsula şi, printre, sper eu, încă o joie de genul celei de pe 28 iulie. Va fi nevoie, deci, de un pachet atent alcătuit de suplimente alimentare, care să vitaminizeze şi să răcorească sufletul. Îl găseşti la download AICI. Cu dedicaţie specială pentru Mădălina, pentru cea mai bună cacauă, poate chiar mai 2.0 decât limonada mea.

*Sugestie de servire: în Winamp, cu crossfade de 7 secunde.
[easy like joi morning] recomandă consumul (i)responsabil de muzică

[Lights Out! @ Cărtureşti Cluj]

2011-07-27T14:38:00.006+03:00

Concert acustic Lights Out!
Joi, 28 iulie, ora 19:30
Librăria Cărtureşti - Iulius Mall
(Alexandru Vaida Voievod nr. 53-55, Cluj-Napoca)
Intrarea liberă.

Am plăcerea să vă invit la primul eveniment marca [easy like joi morning]. Joi evening (altfel nu se putea!), după ora 19:30, vă aştept la un concert lejer, acustic, ca între/pentru prieteni buni al tinerei (şi frumoasei!) trupe Lights Out! Intrarea va fi liberă, [joi] şi Lights Out! vă primesc cu mare, mare drag!

IDEEA BONUS.

[chimes]

2011-07-19T20:55:00.000+03:00

That was me all over. A schoolgirl with a crush on me and suddenly life felth worth living. That was the big secret about me. I was so shallow.
It was one of those things I liked about myself.
Robert McLiam Wilson, Eureka Street

[rainbow woman]

2011-07-18T14:12:00.001+03:00

It could have gone on like that for hours but in the end something in her face - maybe she had her own version of the Reluctant Look - made me simply pull her slowly towards me. I did my sensitive, hilariously virginal, puckering-up thing, she just did that grave, pretty-girl, head-tilting thing. My heart surged. Like almost everybody else, in a life littered with the undead memory of a hundred first kisses, I still hadn't got over them. First kisses still made life worth all the boring bits of living - all the going to the toilet, getting headaches and having your hair cut.
Robert McLiam Wilson, Eureka Street

[joy mix] 8

2011-07-14T12:21:00.006+03:00

Post-sesiune 1.
Post-sesiune 2.
Post-sesiune 3.

Lasă etnobotanicele. Lasă LSD-ul.
Încearcă ceva cu adevărat natural, cu adevărat intens:
MeSH D020188. Narcolepticii ştiu de ce.

Fură!*

Fii mai organizat!

Lasă digitalul. Ieşi afară, la aer!

Inspiră adânc.

Zâmbeşte sincer astăzi. Şi mâine. Şi poimâine.
S-ar putea ca cineva să îţi zâmbească sincer înapoi.
Dimineaţă după dimineaţă, pentru tot restul vieţii.

*Ca un artist.

[666 conducer]

2011-07-13T12:20:00.000+03:00

I'd had an unhappy childhood. My folks had fucked me in about in complicated and uncomplicated ways. A poor boy's childhood is thought to be a bad thing. It's supposed to fuck you up. It's supposed to teach you not to care. It's supposed to make you sad. I don't think that having that childhood of mine ever really made me sad. I just think it made me fall in love with girls all the time.
Robert McLiam Wilson, Eureka Street

['neaţa, cireşar!]

2011-06-02T13:08:00.001+03:00

Zile (prea)pline, zile senine. Abia ce mi-am găsit energia pentru a lega câteva gânduri, câteva ore de somn, darămite o mânuţă de cuvinte, câteva puncte de suspensie. N-am scăpat, însă, ocazia de a marca acest început luminos de iunie făr'de-a înfiripa un mixtape* mic, ca pentru primele călătorii din vară. Nu vreau sa mă întind în vorbe (mă grăbesc să merg la muncă), dar insist asupra unui detaliu frumos: aeratul bonus track din final e compus de un tinerel de numai 17 ani. Şi cam aşa ar trebui să fie/să se simtă toate, zic, ca la 17 ani... vremea, playlistul zilnic, îndrăgostirile de-o după-masă. În rest, vă aştept cu drag la cel mai bun ceai, printre cele mai fine muzici, în Cărtureşti Cluj, care de vreo lună încoace e colţ zen şi joi. Toate cele bune.

*Sugestie de servire: în Winamp, cu crossfade de 7 secunde.
[easy like joi morning] recomandă consumul (i)responsabil de muzică

['neaţa, florar! 2]

2011-05-05T13:40:00.000+03:00

Simplu şi imposibil:
copiilor de pretutindeni, o lună mai în tihnă, cu sunete-n surdină.

*Sugestie de servire: în Winamp, cu crossfade de 7 secunde.
[easy like joi morning] recomandă consumul (i)responsabil de muzică

**'neaţa, florar! 1.

[the strange ones]

2011-04-26T14:54:00.002+03:00

Pe zi ce trece se înmulţesc adresele pe care trebuie să le uit.
Pe zi ce trece se împuţinează casele în care sunt primit ca un om
onorabil.
Oho, dacă aş fi eu inginer,
dacă aş fi doctor,
dacă aş fi contabil...!
Aş mai bea cincizeci de votcă.
Ion Mureşan, Poem
(către Nichita Stănescu)

[joy mix] 7

2011-04-10T13:13:00.004+03:00

Învaţă să zbori (de la o japoneză dudi* rău).

Mută-te la Timişoara cu mine!

...sau hai măcar în vizită. Fie acolo, fie la Iaşi. Ori la Sibiu. Cracovia? Praga? Barcelona? Nu contează. Să fie altundeva.
Nu uita să-ţi iei cele mai frumoase suveniruri
şi fotografii de acolo!

Fă curăţenia cea dă Paşte. Întreabă-te: de ce ai nevoie cu adevărat?

Caută-ţi jumătatea! Şi nu oriunde, ci în Cetatea Creştină, un serviciu gratuit de matrimoniale online doar pentru creştini ortodocşi.
Nu-i nevoie să-ţi faci crucea din cursor:
robul/roaba potrivit(ă) e doar la un click distanţă.

Minunează-te.
Facem pe dracul în 3,14 pentru a găsi miraculoase elixiruri al tinereţii.
Veşnicia, însă, e chiar lângă noi.

Minunează-te (partea a 2-a).
Aria 51 e de fapt undeva pe Amazon.
Extratereştrii, însă, suntem noi.

*dudi=drăguţ³

[Talullah]

2011-04-09T21:13:00.001+03:00

I suppose it was the first full night of spring and the blunt warm wind lifted my mood as Mary and I left the bar. I ignored my wreck of a car and suggested that we walk.
In her smart dress and sheer tights, Mary looked like something in a crime novel. I wasn't accustomed to girls like that. Somehow it made me feel cheap but, as she smiled at me, I couldn't help but concede that she was pretty. She talked energetically about her job. With all my heart I tried to listen but drifted off, letting the wind make shapes with my hair. But I was glad she talked. I was glad of the noise.
Robert McLiam Wilson, Eureka Street*

*cu mulţumiri Mirelei pentru frumoasa carte
(cu potenţial de personal fav chiar şi după câteva capitole)

['neaţa, prier!]

2011-04-07T12:00:00.002+03:00

În dimineaţa asta mi-am dat seama că, de las la o parte precedentul post (mai degrabă) onomatopeic, a trecut aproape o lună de când nu am mai adăugat ceva pe aici. Fost-au zile pline, dragilor, iar Internetul a cam căzut, vrând-nevrând, de pe lista de priorităţi. Însă trebuie să recunosc - umil - că n-am renunţat la porţia zilnică de virtualitate, angajându-mă, nu de puţine ori, în lupte epice cu colegii de apartament - ne-am redescoperit o pasiune mai veche (din hăăăt, şcoala generală) pentru Age of Empires II: The Conquerors. Aş fi vrut să zic că încep/încerc să fac pe maturul, dar cred că până la rândul de faţă mi-am pierdut orice credibilitate... Între înterviuri pentru joburi şi articole despre electrocasnice (a man's gotta make a living, right?), am ajuns să văd numai cavaleri teutoni şi strategii viclene. Până să mă dumiresc, precum Cărtărescu în Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, unde naiba mi-a dispărut arbaleta, am pus totuşi de-un playlist* vioi, făcut special pentru zilele astea strălucitoare de aprilie. Lasă Interneţii ăştia blestemaţi, lasă-ţi portmoneul şi grijile acasă şi ia-ţi căţelul, ia-ţi căştile, ia-ţi inima-n dinţi şi urcă-te-n primul tren spre altundeva. Căci, vorba lui Mickiewicz (un fel de Eminescu polonez), o clipă din aprilie e mai preţioasă decât o întreagă lună de toamnă. Savureaz-o cu poftă, pe îndelete. Să ne-auzim cu bine!

*Sugestie de servire: în Winamp, cu crossfade de 7 secunde.
[easy like joi morning] recomandă consumul (i)responsabil de muzică.

[2:25 - 3:23]

2011-03-31T14:44:00.001+03:00

AAAAAAAAAAAAA!!!

[miss europa disco dancer]

2011-03-09T00:50:00.005+02:00

La danse, c'est du pelotage: tout ce qu'on fait avec les pieds est parfaitement secondaire. Tout le monde s'en fout.
Les lions sont lâchés

['neaţa, mărţişor!]

2011-03-08T11:03:00.008+02:00

Ziua aceasta easy like joi morningy nu putea trece în neştire pe [joi]. Astfel, cititoarele care urmăresc copilul ăsta de blog şi pe pagina de pe facebook sunt invitate să-şi verifice inboxul. Vor avea parte de o micuţă surpriză - un pacheţel* ticsit cu sonorităţi electro-senine, downtemprimăvaratice.

Martie ∞ în suflete!

Update: Băiat prudent, facebook consideră că You are engaging in behaviour that may be considered annoying or abusive by other users. Drept urmare, contul meu facebook mi-a fost suspendat. This block will last anywhere from a few hours to a few days. Pentru că mai sunt încă 12 cititoare cărora nu am apucat să le trimit cadouaşul, mă văd nevoit să ofer playlistul spre download mai devreme decât plănuisem - AICI.

*~~Mixtape-ul va apărea şi pe [joi] după miezul nopţii.~~ Plecăciuni Miss D., Andreei V. şi lui Horaţiu pentru inspiraţie.

[unsaid]

2011-03-07T14:04:00.001+02:00

We’re so inconsistent about what we let kill ya, you know? I mean “Smoking? Must be eradicated. Marijuana? Zero tolerance.” But there are lots of ways to kill yourself. You know what I think kills you? Stress, and being a workaholic, and never getting laid, and, uh, McDonald's, and staying mad at people, and lying for a living, and three-martini lunches, and the all-American breakfast, and whatever the fuck Elvis was doing. That’s what kills you. Milk is not natural unless you're a very small cow.
Bill Maher, Be More Cynical
(part 1, 2, 3, 4 and 5)

[movement is noted]

2011-03-01T21:28:00.000+02:00

I'm an animal
trapped in your hot car
Radiohead - All I Need

[piesa de joi #77]

2011-02-24T12:43:00.002+02:00

[Robin and the Backstabbers - Soare cu dinţi]

Există unii mofturoşi care se plâng de opţiunea (tot mai) multor trupe româneşti de a-şi cânta versurile în engleză. Lucrul acesta, însă, n-ar trebui să mire pe nimeni, de vreme ce majoritatea au şi am crescut cu muzică preponderent britanică (dă pă la noi, dintr-o industrie muzicală mai mereu rămasă în urmă, ba uneori chiar retardă, câţi pot servi cu adevărat drept modele de urmat?) şi ar ţinti mai degrabă spre un minifestival de pub londonez, fie el şi îngrămădit şi obscur, decât spre un bătrânesc trofeu Mamaia pentru şlagărul anului. Cred că fenomenul acesta ar trebui să ne bucure - se caută lumina multicolour-LED a Occidentului şi nu văgăuna (creativă, să ne înţelegem, a generaţiei) lui Marius Ţeicu. Pe deasupra, nu ar trebui să existe atâta risipă de lacrimi şi jale atâta timp cât o ureche moderat de atentă poate depista rapid exuberanţa (mna, poftim, în română chiar! a) unor reactivaţi Travka sau a unor zburatici Toulouse Lautrec. Ori jovialitatea şi prospeţimea din versificaţia celor de la Aeroport... sau a aleşilor mei pentru joia asta: Robin and the Backstabbers.

Deschisă cu un riff vioi şi structurată pe un drum beat maşinal, cu versuri mai lejere şi mai răcoroase decât primele brize ale primăverii, Soare cu dinţi are acele cârlige potrivite şi suficient impuls cât să te ia pe sus ca o parapantă galbenă de deasupra căreia, în zbor, se poate observa scris cu majuscule negre BLOW ME! Încă de la primele acorduri e limpede că oamenii se simt teribil de bine, e poftă multă în muzica lor, mult chef de viaţă: cu o voce ca după o noapte crâncenă, afumat-alcoolizată, în transmisiune directă din staţia Memo, la orele mici ale dimineţii, Andrei Robin Proca te altoieşte cu cele mai şugubeţe şi iscusite versuri azvârlite-n muzica românească în ultimul timp: Să fugim, care încotro / cântând pe gheaţa crăpată. / Să ne luăm viaţa la mişto - / un pian pe calea ferată... Dar la ce ne-am putea aştepta, de-altfel, de la un solist/o trupă care citează drept influenţe un Henri Coandă, un Nicolae Breban ori Staţiunea Borsec?

Nu mă întind mai mult la analize - în definitiv, piesa de joia asta e muzică de pierdut trenuri vara, în şlapi chinezeşti şi cu raniţa-n spate... ori minţile pe beri nenumărate la concertul de sâmbătă din Boiler Club. Căci da, Robin and the Backstabbers vin la Cluj cu The Pixels! Nu e important dac-am pierdut sau câştigăm, e important că noi participăm!

BONUS: Dovada că liniarele pot electrocuta: The Pixels - Something To Solve You.

[little girl lost]

2011-02-23T20:20:00.000+02:00

Fusese mereu timidă, roşea şi clipea des după ochelarii cu lentile uriaşe. Iubea muzica, dar simţea că e în afara ritmului şi se ferea să danseze în public. În adolescenţă încercase, dar de fiecare dată renunţase umilită, retrăgându-se într-un colţ. Mai târziu, când avea 40, o prietenă i-a spus râzând că-i cunoscuse o fostă vecină care pretindea că o văzuse ani de zile dansând în cameră. Se strângeau la fereastră şi se distrau privind-o. Până atunci mai dansase, dar după povestea prietenei n-a mai putut, nici măcar pe ascuns.

Dan Sociu, Ruptura (Poveste în 89 de cuvinte)
în Esquire nr. 16, martie 2009

[acquiesce]

2011-02-23T12:36:00.000+02:00

Cartea îl fascinează sau, mai degrabă, îi dă un altfel de sentiment de siguranţă. De fapt, nu-i spune nimic nou şi ăsta este unul dintre motivele pentru care îl atrage. Spune exact ce ar spune şi el, dacă şi-ar putea face ordine printre gândurile răvăşite. Este rodul unei inteligenţe asemănătoare cu a lui însuşi, dar cu mult mai puternică, mai sistematică şi mai puţin stăpânită de frică. Cele mai bune cărţi sunt cele care îţi spun ceea ce ştiai dinainte.
George Orwell,
O mie nouă sute optzeci şi patru

[you can have it all]

2011-02-23T11:40:00.004+02:00

We all have the potential to fall in love a thousand times in our lifetime. It's easy. The first girl I ever loved was someone I knew in sixth grade. Her name was Missy; we talked about horses. The last girl I love will be someone I haven't even met yet, probably. They all count. But there are certain people you love who do something else; they define how you classify what love is supposed to feel like. These are the most important people in your life, and you'll meet maybe four or five of these people over the span of 80 years. But there's still one more tier to all this; there is always one person who you love who becomes that definition. It usually happens retrospectively, but it always happens eventually. This is the person who unknowingly sets the template for what you will always love about other people, even if some of those lovable qualities are self-destructive and unreasonable. You will remember having conversations with this person that never actually happened. You will recall sexual trysts with this person that never technically occurred. This is because the individual who embodies your personal definition of love does not really exist. The person is real, and the feelings are real--but you create the context. And context is everything. The person who defines your understanding of love is not inherently different than anyone else, and they're often just the person you happen to meet the first time you really, really want to love someone. But that person still wins. They win, and you lose. Because for the rest of your life, they will control how you feel about everyone else.
Chuck Klosterman,
Killing Yourself to Live: 85% of a True Story

When I saw you last night / I wanted to say / run away with me, / away from the cynics, / that this could be the start of / something truly real. / But all that I could say was hey...
Bloc Party, Mercury

[still a long way to go]

2011-02-21T12:48:00.010+02:00

I prefer the fear of pure creativity to the fear of knocking out another Number Two single.
Sir James Dean Bradfield

Happy Birthday, witty ol' chap.

[separator]

2011-02-21T09:20:00.001+02:00

Respiro după săptămâna lui nu chiar...

Street light interference, or SLI, is an alleged anomalous phenomenon where a person seems to turn off (or sometimes on) street lights, or outside building security lights, when passing near them.

Although street lights can turn off by chance, such as high pressure sodium street lights cycling (turning on and off repeatedly) at the end of their life cycle, believers in street light interference tend to claim that it happens to them personally on a regular basis, more frequently than chance would explain. Some propose paranormal explanations for SLI, sometimes based on scientific terminology, such as the explanation that electrical impulses in their brain interfere with the workings of electric lights.
Wikipedia

['neaţa, făurar!]

2011-02-17T11:41:00.007+02:00

E joi*...
Cât zici că mai e până în mai?

Les filles sont jolies
dès que le printemps est là...
Hugues Aufray - Dès que le printemps revient

*Sugestie de servire: în Winamp, cu crossfade de 7 secunde.
[easy like joi morning] recomandă consumul (i)responsabil de muzică.

[de sezon]

2011-02-14T17:01:00.000+02:00

I met Diane when I was deeply, deeply obsessed with being in New York, and she seemed to embody New York with the very fabric of her existence. We talked and talked and e-mailed and e-mailed and drank and drank, and she told me not to fall in love with her, and I fell in love with her in something like 19 days. That was seven months ago. However, things have never really changed since the first time we got drunk together; this has never become a conventional relationship. In fact, one could argue that this hasn't been a relationship at all; I can count the number of times we've slept together on one hand. She has never been my girlfriend, and I have never been her boyfriend. Everyone thinks we're a couple because we go to films together, and we have coffee every afternoon, and I once walked over to her apartment during a raging blizzard to help her hang a clock. I make no attempt to hide that I am in love with her, and I don't think there's anyone who knows either of us who isn't totally aware of that fact.
Chuck Klosterman,
Killing Yourself to Live: 85% of a True Story

[philosopher's stone]

2011-02-13T23:24:00.002+02:00

Pe fondul unei săptămâni ciudate, vă împart dintr-un subit moment personal de linişte.

Humans have an almost 180-degree horizontal field of view. Logically, that leaves another 180 degrees that can't be observed at a particular moment in time. Thus, every single moment is the perfect setting for missing the most wonderful thing the eyes (heart?) could ever capture. That most wonderful thing. Or creature... After 3.7 billion years of evolution, Mother Nature's so-called greatest achievement - Man - is nothing but a dumb, attention disabled silhouette.

[joy mix] 6

2011-02-09T12:46:00.003+02:00

Sesiunea de examene de iarnă s-a terminat pentru majoritatea dintre noi.
Ce vorbesc, ne-a terminat pe majoritatea dintre noi.
Destresează-te: umple-ţi mintea cu 99 dulci nimicuri.
Asta nu înainte de a trece prin cei 6 paşi (mă rog, 2 sunt cu adevărat importanţi) recomandaţi de redacţia [easy like joi morning] pentru decompresia mentală.

Compune-ţi soundtrack-ul pentru o după-masă ideală.
În si bemol.

Te simţi mic? Ar trebui.

Revizuieşte-ţi lista de obiective - caută altceva-ul! Doreşte-ţi, de exemplu,
să te plimbi cu bicicleta în Manhattan.
Ori să cânţi la un instrument la Polul Nord.
Ori să-ţi faci teren de biliard în curte. Da, teren.

E an nou. Schimbă-ţi mobila!

Cât timp a trecut de când te-ai spovedit ultima dată, păcătosule? 3 SMS-uri cu Rugăciunea Domnească şi 1 MMS cu Acatistul de pocăinţă te vor aduce pe calea cea dreaptă, ovină dezorientată.

Pe cine crezi că păcăleşti? N-o să poţi merge niciodată
pe calea cea dreaptă!

[Andrei Sîncrăian (Lights Out!) prezintă piesa de joi #76]

2011-02-03T00:27:00.000+02:00

Pe Andrei (Lights Out!) l-am găsit foarte deschis/destins, chiar şi acum, la doar câteva ore înainte de concertul trupei din Flying Circus Pub. Discuţiile s-au întins (ne)firesc (de mult) în noapte/felurite direcţii, aşa că, pornind de la 2-3 vorbe generale despre chitare mişto şi melodii care să te scufunde - citez - de zici că ai Titanicul legat de gât (a se nota, încă o dată, My Morning Jacket - Dondante, varianta de 11 minute de pe albumul Okonokos), am ajuns la/în Suedia, demisii, Wembley şi eterna dilemă - a fi artist sau mai degrabă traficant de banane şi acadele? Mă bucur că a acceptat provocarea mea joi morningy + că cu Lights Out! am încheiat seria concertelor pe 2010 şi tot cu ei o încep şi pe cea din 2011, chestie care nu poate fi decât de (foarte!) bine! Cu trupa ne (re)întâlnim în seara asta, de la 21:30, în Flying Circus (fii acolo sau fii pătrat!), iar cu Andrei, pe moment, în rândurile de mai jos. Amice, ai legătura:

[Foals - Miami]

Vă mărturisesc că invitaţia pe care mi-a oferit-o Dan de a alege piesa de joia aceasta m-a entuziasmat teribil. M-a entuziasmat într-un asemenea hal încât am avut un scurt blocaj: ce să aleg? Am optat până la urmă pentru ce găsiţi mai sus pentru că atunci când am ascultat pentru prima dată Miami, de la Foals, m-am simţit luat pe sus şi trântit de-a dreptul într-un petic litoral scandinav, cu vântul în freză şi marea albastră la picioare. Această bucăţică muzicală ce îţi dizlocă total simţurile cu chitări melodioase suprapuse pe ritmuri chunky, unse bine cu un bas funky, uşor dansabil, face parte din al doilea album al celor de la Foals, Total Life Forever, fiind şi single-ul cu numărul trei. Vocea lui Phillippakis oferă o spaţialitate unică, iar synth-urile şi percuţia minuţioasă oferă un sunet plin, corpolent, fără a eclipsa groove-ul şi melodicitatea de pe refren. În concluzie, acest cocktail sonor oferă contextul perfect unei veri hedoniste, sau, în cazul de faţă, o simplă aluzie frustrantă la anotimpul cald în luna lui Făurar.

BONUS: Ca să nu vă las cu un gust amar, bombonici vă dau The Naked And Famous, cu Young Blood şi australienii Little Red, cu Rock It. Şi să nu uităm de puştiul minune, Zoo Kid (who is) Out Getting Ribs. La cei 16 ani ai săi, continuă să mă uimească la fiecare audiţie...

[empty souls]

2011-02-01T13:53:00.006+02:00

Richard James Edwards was a rhythm guitarist and lyricist of the alternative rock band Manic Street Preachers, from Blackwood, Wales. He was known for his politicized and intellectual songwriting which, combined with an enigmatic and eloquent character, has assured him cult status. Edwards vanished on 1 February 1995 [...] on the day when he and James Dean Bradfield were due to fly to the U.S. on a promotional tour. [...] On 14 February, Edwards' Vauxhall Cavalier received a parking ticket at the Severn View service station and on 17 February, the vehicle was reported as abandoned. Police discovered the battery to be flat, with evidence that the car had been lived in. Due to the service station's proximity to the Severn Bridge (which has been a renowned suicide location in the past) and Edwards' depressed state at the time, it was widely believed that he took his own life by jumping from the bridge. Many people who knew him, however, have said that he was never the type to contemplate suicide and he himself was quoted in 1994 as saying In terms of the 'S' word, that does not enter my mind. And it never has done, in terms of an attempt. Because I am stronger than that. I might be a weak person, but I can take pain. [...] His status remained open as a missing person, until 23 November 2008, when he became officially presumed dead.
Wikipedia

Hope you've found that place where you could finally feel untethered, gentle soul.

aram name="movie" value="http://dl.dropbox.com/u/4178902/%5Beasy%20like%20joi%20morning%5D/%5Bpiese%20de%20joi%5D/audio/player.swf">

[the smell of shampoo]

2011-01-31T21:33:00.003+02:00

Mi-ar plăcea să existe un club unde toate trupele invitate să cânte acustic, într-o atmosferă caldă, prietenoasă, de teatru mic. Scena ar fi rotundă şi ar fi amplasată în mijlocul sălii de concerte, cumva mai joasă decât restul încăperii; şi-ar fi iluminată discret, când în roşu, când în galben, când în albastru. Spectatorii ar savura reprezentaţiile dispersaţi în jurul acesteia, din semiîntuneric, tolăniţi pe nişte perne uriaşe. La început ar fi cu toţii tăcuţi şi curioşi, precum publicul unui Masters de snooker, ca totul să se termine mai întotdeauna după reţeta unui concert din acela spontan între prieteni, pe o plajă pustie, chiar înainte de răsărit: cu sticle, minţi golite, cu priviri rătăcite în gol, priviri schimbate în fugă.

I know what my favourite venue in Britain is. Or one of my favourites... And it's Wolverhampton Civic Hall. There's something about that venue which is perfect. It's not too big, it's not too small. And it's just a great place, never had a bad gig there. That's my favourite kind of gig, I suppose. [...] I enjoyed that today, but I still get the fear when I go in the front of an audience like that. When you can smell the kind of shampoo the people are using, it gets a little bit scary sometimes.
James Dean Bradfield of the Manic Street Preachers
after a small, intimate gig at Kerrang! Radio
(May 6th 2009)

[piesa de joi #75]

2011-01-27T20:54:00.001+02:00

[Moebius Strip - Seven]

Pe lângă faptul că cifra şapte corespunde zilelor săptămânii, ordinelor planetare şi îngereşti ori celor şapte culori ale curcubeului, fiecare fază lunară durează şapte zile, iar cele patru faze alcătuiesc un ciclu lunar de 4 x 7 zile (pe deasupra, suma primelor 7 numere 1+2+3+4+5+6+7 este 28). Şaptele indică, astfel, sensul unei schimbări după încheierea unui ciclu, trecerea de la cunoscut la necunoscut, cu energia şi speranţele şi entuziasmul aferent.

Am adus vorba de faze lunare şi simbolistica unei reînnoiri pozitive pentru că piesa de joia asta, proaspăt lansatul single Moebius Strip, intitulat Seven, e, cel puţin în mintea mea pribeagă, asemenea unui răsărit de lună plină dat pe fast forward, în adâncul unei păduri tainice.

Moebius Strip e proiectul electroacustic/experimental a doi timişoreni pe nume Dorobanţu, Ion (chitară şi trucuri electronice) şi Daniel (clape şi încă un rând de şmecherii electronice) – o parte din grupul dark ambient Thy Veils. Pentru Seven li s-au alăturat MC Tina (voce şi versuri), Manu (vocea a doua) şi, pe partea de producţie, Dan Griober (care a contribuit şi cu basul + o a doua chitară). Înregistrată acasă, în Timişoara (Dumnezeule, ce an magnific a avut Timi' pe plan muzical!), Seven e o călătorie în spirală spre cele mai găunoase zone ale subconştientului. Fie vorba între noi, nu seamănă deloc cu banda lui Moebius, întrucât nu e nici pe departe o creaţie unidimensională. În schimb, la fel ca şi panglica magică a cunoscutului matematician, e înşelătoare: îţi va testa şi surprinde logica, vigilenţa, intuiţia, ca în cele din urmă să-ţi facă praf întreaga minte. Ori boxele. Pentru că cei şapte demoni ascunşi într-însa vor cere încă o ascultare. Iar şi iar.

BONUS: Ceva cum nu se poate mai potrivit/frumos.

[joy mix] 5

2011-01-26T14:40:00.002+02:00

Răstoarnă-ţi toate ideile preconcepute despre manele citind trei articole îndrăzneţe/surprinzătoare, semnate Florin Dumitrescu,
Adi Schiop şi, respectiv, Cezar Giosan.*

Nu fi răutăcios. Ţiganii nu mai caută de mult în Recycle Bin...

Fă-ţi propriul videoclip la primul single - We Used To Wait - de pe unul dintre cele mai bune albume ale lui 2010, Arcade Fire - The Suburbs. Ai nevoie doar de Google Chrome. Şi de adresa din buletin.
Sau a oricărei destinaţii din visele tale de după-masă.

M-ai mai auzit. Şi-o să mă mai auzi, cu siguranţă:
Coca-Cola e cea mai bună licoare inventată de om.
Punct, liniuţă verticală. Punct, liniuţă verticală. Punct, liniuţă verticală.

E an nou. Schimbă-ţi mobila!

Fă-ţi curaj: nu mai ţine demonii-n tine şi du-te fără frică la un psihoterapeut. 2.0!

Mă miră/distrează/înspăimântă anumite obiceiuri. Printre acestea, campioane sunt tradiţiile legate de nunţi. Exhibit A. Exhibit B. Exhibit C. Schimbă tradiţiile, măcar în ceea ce priveşte aşa-zisa cea mai frumoasă zi din viaţă: la ieşirea din biserică, în loc de orez sau grâu,
pune nuntaşii să arunce cu pufarini Feleacul.

BONUS: Mai vrei ceva? Cititor nesătul!

*Pentru a înlesni cititul pe ecran a celor trei articole (precum şi a altor materiale la fel ori poate chiar şi mai voluminoase), îţi recomand o aplicaţie simplă şi isteaţă, pe numele ei Readability. Lectură plăcută!

[Mike Law (New Idea Society) prezintă piesa de joi #74]

2011-01-21T22:36:00.002+02:00

Cu doar câteva zile înainte de a părăsi Brooklynul şi a se angaja hotărât într-un turneu european de mare anvergură, frontmanul cvartetului american New Idea Society, Mike Law, şi-a găsit câteva clipe pentru a ne împărtăşi una dintre piesele lui preferate şi povestea din spatele ei. Înarmează-te cu o cană uriaşă de ciocolată caldă cu scorţişoară şi pregăteşte-te de o piesă de joi graţioasă şi fragilă, ivită tocmai din îndepărtata Asie. Înainte să dai play, însă, află că New Idea Society vor veni şi la Cluj pe 3 februarie, în Flying Circus Pub, unde vor cânta alături de clujenii de la Lights Out! şi-şi vor promova al treilea album al lor, luminosul şi tonicul Somehow Disappearing, lansat în toamna anului ce tocmai s-a încheiat. Music, colours and awesomeness!

[Nikaido Kazumi - 脈拍]

De vreme ce vorbim din engleză în română, să introducem şi o a treia limbă, cât să complicăm lucrurile înc-un pic şi să vorbim despre piesa mea japoneză preferată. Am fost tentat să scriu despre Sándor Lakatos, cunoscutul violonist rrom şi versiunea sa de la I Do Not Come From A Gentle Family, dar m-am gândit că lumii s-ar putea să-i placă să audă mai degrabă asta. Piesa se numeşte 脈拍. Se traduce prin ceva cu referire la inimă. Bănuiesc că e o piesă de dragoste. Artistul e o femeie alături de care am cântat în Tokyo acum câţiva ani. Numele ei e 二階堂和美. În engleză/română vine Nikaido Kazumi.

Precum spuneam, am cântat cu ea în Tokyo. Era ultima zi din turneul nostru în Japonia iar ea cânta în deschiderea serii. E ciudat că, în realitate, nu îmi amintesc nici măcar dacă mai cânta altcineva alături de ea, era într-atât de impresionantă. Pe finalul primei sale melodii, eu eram deja destul de năucit de emoţie. Sigur că ea cânta în japoneză şi că nu puteam să înţeleg nimic din ceea ce spunea, dar asta e dovadă a puterii pe care o are muzica.

Mă gândesc des la ea când suntem în turneu prin alte ţări. Sunt foarte conştient de faptul că doar un anumit procent din public poate să înţeleagă cuvintele spuse. Chiar şi în ţările vorbitoare de engleză, doar o parte din versuri se aud, oricât de bun e sistemul de sonorizare pe care-l foloseşti în concert. Îmi dau seama că, oricât de frumoase ar fi, cuvintele însele sunt supuse felului în care sunt cântate, dacă solistul simte cu adevărat ceea ce ele spun. Nikaido a fost absolut elocventă şi minunată în modul în care spunea totul. Dacă asculţi modul în care ţine ritmul la chitara acustică în timpul primelor acorduri ale acestui cântec îţi poţi da seama cât de expresivă este. E un acord obişnuit pe care l-ai auzit de sute de ori în muzică, dar mie unul îmi sună deosebit de la bun început.

Împleteşte apoi alte instrumente în jurul acestor acorduri de bază, ca şi cum ar purta o conversaţie, ele între ele. Vocea ei ţopăie deasupra lor cu efervescenţă. Ascultaţi modul în care îşi frazează cuvintele între 1:31 şi 1:46. E un crescendo absolut încântător înaintea refrenului.

Apoi schimbă într-un fel secţia ritmică în timpul refrenului şi îşi aeriseşte tempoul cu o melodie complet nouă. Pauzele de după refrene mă fac să mă simt într-un fel cum n-a reuşit nici o piesă, niciodată. Îmi place acea micuţă notă de pian ce se repetă în fundal, parcă zorită. Îmi pare nesăbuită, neglijentă, magnifică. Găsim armonii de voci de-a lungul piesei fără vreun motiv raţional, iar viorile par să se potrivească... ori chiar să se lupte cu armoniile vocale în anumite momente, ca-ntr-o luptă cu odgonul... perfect.

Pe când piesa se termină, se strecoară cumva, ca şi cum ar dispărea pentru totdeauna. Ai senzaţia că ai urmărit puful de păpădie răspândindu-se în aer şi ai vrea să-l aduni pe tot ,ca să-l faci la loc. De regulă mai ascult piesa o dată. E o melodie perfectă.

După prestaţia lui Nikaido, am fost ca în transă până înainte de setlistul nostru şi mi-a fost greu să mă scutur de acel sentiment că tocmai ce văzusem şi simţisem nişte lucruri pe care nu aveam să le mai văd ori simt vreodată. A fost un mod splendid de a încheia turneul nostru japonez. Mă simt recunoscător pentru acel show în atâtea şi atâtea feluri.

BONUS: Până ce ajung la Cluj, pe New Idea Society caută-i pe conturile lor de Myspace, Facebook şi Twitter. De asemenea, savurează o mostră din Somehow Disappearing, o colecţie de piese evocând, după cum chiar băieţii o spun, (alt)undeva-ul dintre Brooklyn, Budapesta, Carolina de Sud şi inima depărtării - Quiet Prism EP, la download gratuit aici. Nu scăpa din ochi/urechi nici pagina dedicată lor pe Last.fm - o să ai parte de câteva surprize tare plăcute.

[I'm not sorry]

2011-01-18T19:29:00.006+02:00

Mistakes are just going to happen, period! If you go back and think about how you define mistakes it is with hindsight that you wish you had made another decision. However, at the time you made your original decision, you really made the best decision you could have with the knowledge and facts that you had on hand at that moment.
via Entrepreneurial Articles

He passed the flat of his hand squeakily back and forth over the face of the medicine-cabinet mirror, wiping away most of the mist. Then he began to lather his face. His lathering technique was very much out of the ordinary, although identical in spirit with his actual shaving technique. That is, although he looked into the mirror while he lathered, he didn't watch where his brush was moving but, instead, looked directly into his own eyes, as though his eyes were neutral territory, a no man's land in a private war against narcissism he had been fighting since he was seven or eight years old. By now, when he was twenty-five, the little stratagem may well have been mostly reflexive, just as a veteran baseball player, at the plate, will tap his spikes with his bat whether he needs to or not.
J.D. Salinger, Franny and Zooey

You kept from thinking and it was all marvellous. You were equipped with good insides so that you did not go to pieces that way, the way most of them had, and you made an attitude that you cared nothing for the work you used to do, now that you could no longer do it. But, in yourself, you said that you would write about these people; about the very rich; that you were really not of them but a spy in their country; that you would leave it and write of it and for once it would be written by some one who knew what he was writing of. But he would never do it, because each day of not writing, of comfort, of being that which he despised, dulled his ability and softened his will to work so that, finally, he did no work at all. The people he knew now were all much more comfortable when he did not work. Africa was where he had been happiest in the good time of his life, so he had come out here to start again. They had made this safari with the minimum of comfort. There was no hardship; but there was no luxury and he had thought he could get back into training that way. That in some way he could work the fat off his soul the way a fighter went into the mountains to work and train in order to burn it out of his body.
Ernest Hemingway, The Snows of Kilimanjaro

[four letter word]

2011-01-18T17:43:00.005+02:00

The secret to a successful life is hardly a secret; it requires you to be   self-centered as all fuck, is all. So long as it’s not at the expense of others, make yourself the center of your universe. You only get to do this ONCE, so try to take as much stress out of the process as you can.

Why stress out in some office wearing clothes you hate, when the REAL stress lies ahead, as we face an inescapable grave. Doubt I’m gonna go quietly into that good night, so I’ll save the stress for then.

Sadly, as far as I’ve learned, we can do NOTHING to alter death; it’s GONNA happen.

But life? We can shape & change the fuck out of life!

@ThatKevinSmith

[break]

2011-01-16T18:47:00.002+02:00

I still don't belong
to anyone - I am mine.
Steven Patrick Morrissey

[joy mix] 4

2011-01-14T22:06:00.004+02:00

Convinge-te, o dată pentru totdeauna:
Comic Sans este alegerea tehnoredactorilor deştepţi!

Te-ai întrebat cumva, în orele lungi de dirigenţie, cine sunt cei mai fericiţi:
oamenii ori scaunele lor (sau alte obiecte de uz casnic,
alimente şi robineţi)?

În criză de idei de cadouri? Demonstrează cât de dragă ţi-e
persoana aniversată la modul cel mai brut, simplu, matematic -
dedică-i o teoremă nou descoperită.
Piticii studiază momentan Efectul easy like joi morning.

Învaţă chestii utile cât îţi fierbi un ou banal.
Ca de exemplu, cum se face o omletă.
Ori pur şi simplu uită-te la un clip cu mâţe.

Web 2.0 tinde să devină un mediu controlat, steril şi corect politic.
Dacă tot nu există buton pentru dislike/disgust pe Facebook,
manifestă-te fără jenă. Uite o unealtă care să te ajută/inspire.

Nu te mira. Chiar ştiu ce-ai visat astă iarnă.

Într-o lume în care unii ajung să îşi vândă prietenii imaginari pe eBay iar alţii să cumpere parfumuri virtuale (pe bani cât se poate de reali!) pe Second Life, nu e de mirare că Libertatea e trendsetter în materie de atitudini cool.
Află dintr-un amplu material, deşi vechi, cu muhuhult înaintea timpului său, despre ce înseamnă de fapt a fi hip. Eu mă apuc de sapă.

[guided by voices]

2011-01-14T15:23:00.002+02:00

(sursă de) inspiraţie. expiraţie.

Îi vedeam sfârcurile întărite ca două butoane a căror apăsare ar fi adus un uragan.
Silviu Gherman, Scurta şi plictisitoarea viaţă a lui Kjus

[piesa de joi #73]

2011-01-13T14:35:00.001+02:00

[Lights Out! - Inside Out]

Pe Lights Out! i-am auzit pentru prima dată în deschidere la Snails, la mijlocul lui decembrie, la ultimul concert la care am luat parte în 2010. La vremea respectivă ştiam despre ei că abia ce luaseră premiul de popularitate în cadrul concursului byron Rock Your High School, că-s o gaşcă de liceeni clujeni şi... cam atât. Nu venisem cu prea multe aşteptări. Ba chiar am şi întârziat la concert. Mă înmuiaseră cele -8 grade de afară şi o oareşce lene de final de an, aşa că pornisem spre Boiler Club cu avântul pe care-l ai în ziua destinată plăţii impozitelor personale. Dar ideea e că m-am pornit (aveam totuşi mare chef de-un Tuborg şi de-o porţie de superbasuri) şi, graţie (?) unui dulău ce m-a fugărit o bună bucată pe strada Bucureşti, am avut norocul să prind 4-5 piese din setlistul clujenilor.

Lights Out!, care împlinesc (abia!) un an de la primele lor acorduri în februarie, sunt o trupă de nerds (să ne-nţelegem, însă, nu în genul celor din Freaks and Geeks, ci mai degrabă al lui Erlend Øye - cunoscătorii ştiu la ce mă refer) alcătuită din Teo Retegan (voce, clape), Oana Pop (tobe), Andrei Bobiş (chitară), Andrei Sîncrăian (înc-o chitară) şi Alex Bondor (şi-nc-o chitară! bass). Într-o atmosferă caldă şi primitoare, într-un Boiler ce se prezenta (în mod surprinzător!) mai degrabă ca spaţiul destinat unei mici reuniuni de final de an/liceu/ciclu educaţional decât unui concert de club, cu liceeni boboci fremătând alături de părinţi emoţionaţi, Lights Out! au pus de-un setlist proaspăt şi generos, ca pentru generaţia MTV2.

Cu zăngăneli vioaie din chitare pe un cover şmecher la Jet - Are You Gonna Be My Girl (ale cărei versuri, aşa, chicotind, mă gândesc că ar fi putut prea bine să fie transformate în Are You Gonna Be My Boy). Cu explozii din baterie (toboşara Oana e ea mică, da' mamă cum te mai ridică!) pe un senzaţional cover la You've Got The Love, de la Florence + the Machine. Cu o vocalistă - Teo - de major league, jur-împrejur, care, de s-ar enerva, cred c-ar fi în stare să umple întreg food courtul de la Polus cu o singură notă, prelungă şi puternică. Vorbim de genul acela de voce într-atât de nărăvaşă de-ţi arde instalaţiile şi te bruiază chiar şi de nu-i acorzi atenţie şi care uneori dă semne că ar ceda, ca mai apoi să pună de înc-o octavă viguroasă ce te ţintuieşte-n loc, cu mâinile/berea la spate.

Marele hit, însă, a fost Inside Out, piesa de joia asta, deocamdată şi singura lor piesă înregistrată. Mostră de indie pop/funk bricolat sincer, fără artificii, cu melodie cuminte (cel puţin iniţial), cu riffuri catchy şi refren radio-friendly, e fizzy şi răcoritoare ca o bere savurată pe clădirea BRD într-o dimineaţă de iunie. La fel a fost şi reprezentaţia lor.

BONUS: Site-ografie orientativă. + Lights Out! vor deschide concertul americanilor indie/post-punk de la New Idea Society de pe 3 februarie (Flying Circus Pub). De (re)văzut!

['neaţa, 2011!]

2011-01-10T09:12:00.001+02:00

'neaţa, 2011! (la download, AICI*) e fratele mai mic şi mai neastâmpărat al lui noapte bună, 2010.... E acela care pleacă în oraş vineri seară şi ajunge acasă luni, la prânz. E acela care nu are stare şi ia primul tren pe care-l prinde gară, numai să ajungă undeva, altundeva. noapte bună, 2010... e frumos în felul lui, dar pentru prima lună din an, îl simţeam cumva nesigur, incomplet. 'neaţa, 2011! vine, aşadar, ca un patch: acolo unde acesta e electro-curios şi zglobiu-scârţâind, noapte bună, 2010... e moale şi introspectiv. În ambele cazuri e de depistat/savurat un soi de nostalgie latentă, undeva-n fundal - deh, s-a mai dus încă un an. Dă like(-uri), să vedem care ţi-e mai drag: Cain? Ori Abel?

*Sugestie de servire: în Winamp, cu crossfade de 7 secunde.
[easy like joi morning] recomandă consumul responsabil de muzică.

[one for each day]

2011-01-09T21:58:00.002+02:00

Mais j'aimais le goût des larmes retenues, de celles qui semblent tomber des yeux dans le cœur, derrière le masque du visage.
Valéry Larbaud

[red dust]

2011-01-08T23:26:00.008+02:00

Oamenii nu devin mai săraci dacă, din când în când, consimt să dea de mâncare Serafimilor.
Andrei Pleşu

[Ophelia]

2011-01-08T13:08:00.002+02:00

That's the thing about girls. Every time they do something pretty, even if they're not much to look at, or even if they're sort of stupid, you fall half in love with them, and then you never know where the hell you are. Girls. Jesus Christ. They can drive you crazy. They really can.
J.D. Salinger, The Catcher in the Rye

[noapte bună, 2010...]

2011-01-07T01:23:00.000+02:00

S-a dus şi 2010. Cu bune, cu rele. Au rămas în urma lui o grămadă de idei şi amintiri frumoase (perfecte pentru a sădi printre ele câteva straturi mănoase de speranţe). Şi playlistul pe care ţi-l propun chiar aici, chiar acum. Foarte lo-fi, foarte acustic, e despre deriva sentimentelor (în sensul că, savurat în tihnă, va topi plăcile tectonice adunate în jurul unor suflete bătute anul acesta de prea multe friguri, temeri şi răceli). Un fade out de mai bine de o jumătate de ceas la un 2010 carbogazos.

S-ai parte de un doi zero unu unu cât mai bun. Cu linişte, vinuri bune, ţigări, piele şi cearşafuri răscolite.

[piesa de joi #72]

2011-01-06T14:16:00.000+02:00

[Houses - Endless Spring]

Există o categorie de piese pe care probabil le-aş fi ocolit imperturbabil dacă nu le-aş fi aflat întâmplător povestea conceperii lor. Endless Spring e una dintre acestea. Savuraţi în tihnă încă o piesă/poveste de joi/odihnă.

I got laid off from my job at the end of last year and decided I needed a change. My girlfriend put in her two weeks and we moved out to a little cabin in Papaikou, Hawaii. It’s a pretty remote place outside of Hilo (i.e no plumbing/electricity/gas). We worked for meals during the day cultivating indigenous micro-organisms and learning the basics of sustainable living. We drank, showered and cooked with rain water. It was a beautifully simple experience. In our downtime, she would paint and I would record. We’d have to light candles in an effort to save solar power to keep my computer running. We inspired each other a lot out there, and I think it shows on the album. She sings on a lot of the tracks on All Night. The music comes from a place of love and ease. The video for Endless Spring was shot there in our spare time, and the music was sketched out loosely over the course of a few months. We just kind of melted into one person. We were able to keep our heads above water for a few months before we both went broke and moved back to Chicago in April. I put together all the arrangements and field recordings over the next few weeks, and that became All Night.
Dexter Tortoriello (Houses)

[2+2=5]

2011-01-05T12:47:00.002+02:00

The phrase two plus two equals five is a slogan used in George Orwell's Nineteen Eighty-Four as an example of an obviously false dogma one must believe, similar to other obviously false slogans by the Party in the novel. It is contrasted with the phrase two plus two makes four, the obvious – but politically inexpedient – truth. Orwell's protagonist, Winston Smith, uses the phrase to wonder if the State might declare two plus two equals five as a fact; he ponders whether, if everybody believes in it, does that make it true?
Wikipedia

An ant mill is a phenomenon where a group of army ants separated from the main foraging party lose the pheromone track and begin to follow one another, forming a continuously rotating circle. The ants will eventually die of exhaustion.
Wikipedia

This world is fucking itself and faking it at the same time.
un post-it rătăcit

[joy mix] 3

2011-01-04T14:37:00.001+02:00

Delectează-te cu cele 64 de istorioare şi vesele, şi triste ale unui pion singuratic (un proiect Slow Forward).

Învaţă ceva nou anul acesta. Spre exemplu, limba latină. Pe bune, Latine loqui non est difficilissimum!

Poate e cam devreme/cretin, dar verifică dacă
s-a reîntors Crăciunul ori dacă e an bisect...

Schimbă-ţi calendarul! Lasă deoparte sinaxare sobre şi plictisitoare (deşi, fie vorba între noi, sunt nişte nume amuzante pe acolo). Profită de tehnologie şi ia-ţi unul care - pe toţi sfinţii şi serafimii! - chiar e frumos.

Creierul tău colcăie de prejudecăţi. Ce se întâmplă atunci când încerci să ţi-l reconfigurezi, află dintr-un experiment (i)raţional realizat de un jurnalist de la Esquire. Delicios!
(Sau lasă-l pe mai târziu şi citeşte un articol serios despre procrastinare.)*

Nu ştiu cum (nu încă), dar hai cu mine la Bâlea Lac anul acesta!

Odată cu ianuarie vine şi sesiunea de iarnă. Vor fi nopţi nedormite la birou şi zile moţăite la Biblioteca Universitară. Anul ăsta lasă grijile nefondate deoparte şi destinde-te cu mici joculeţe. De pildă, lasă mesaje de bine necunocuţilor prin cărţile de la bibliotecă. :) din :) se face :)).

*Pentru a înlesni cititul pe ecran a celor două articole (precum şi a altor materiale la fel ori poate chiar şi mai voluminoase), îţi recomand o aplicaţie simplă şi isteaţă, pe numele ei Readability. Lectură plăcută!

[intro]

2011-01-04T14:21:00.004+02:00

(sursă de) inspiraţie. expiraţie.

2011. Am ajuns aici. Şi-acum?

Il faudrait naître vieux, débuter par la sagesse puis décider de son destin.
Ana Blandiana

Mai speriat de lucrurile pe care (n-)am să le fac
decât de cele pe care (nu) le-am făcut deja.

[asleep at the wheel]

2010-12-28T23:21:00.003+02:00

V-aţi pus vreodată problema că Adam şi Eva n-au fost decât nişte căţei pe care Dumnezeu i-a părăsit pentru că erau prea proşti ca să-i poată dresa? [...] Poate că oamenii sunt doar nişte pui de aligator pe care Dumnezeu i-a aruncat în veceu!
Chuck Palahniuk, Cântec de leagăn

[white winter hymnal]

2010-12-28T11:10:00.003+02:00

Ţi-ai simţit vreodată sufletul fără nici o grimasă?
Felix Aderca în Vremea (1935)

[stări şi note ieftine] 5

2010-12-28T02:26:00.002+02:00

:: Din comentariul (entuziast al) unui crainic TV în timpul unei partide de fotbal: Frunză pune presiune pe Cârjă!

:: O bună parte din cocotele care-şi fac veacul în zona Pieţei Gării din Cluj au ca HQ gura (îmi cer scuze) uneia dintre intrările în pasajul pietonal subteran, gură deasupra căreia stă montat un panou pe care scrie alb pe roşu, cu majuscule (cum altfel?) EXPRES SERVICII (Apropo, aţi sesizat că, de regulă, femeile uşoare sunt destul de durdulii?)

:: Într-un interviu pe care am avut ocazia să îl iau în toamnă directorului Festivalului filmului de dragoste de la Mons, Belgia - André Ceuterick -, se contura, pe finalul unei discuţii foarte faine, imaginea unei Românii nu prea vesele, cel puţin pe ecran (românii sunt mult mai amuzanţi pe stradă decât pe film, asta e clar, spunea atunci domnia sa), care cotizează cu imagini şi poveşti încă sumbre/negativiste din punct de vedere social. Ce n-a văzut, însă, domnul Ceuterick în vizita sa în România - reclamele la albume de muzică de pe canalul ETNO TV. Ăsta da post de televiziune care loves to entertain me!

:: Extrase din versurile viitoarei mele formaţii (un mare P): Feeling like an indian porno movie / Life is just a feeling that they kill / Teach me your Braille...

:: O stradă (ce-ar putea prea bine să fie) uitată. Vreme umedă, de noiembrie nehotărât. Un tip spilcuit bine, la costum în trei piese, stă liniştit lângă un gard viu. În mod evident, aşteaptă pe cineva. Adevărul e că nu te prezinţi oricum la nici o întâlnire. Priveşte în gol, cu un zâmbet abia schiţat, ca de pe-o margine de lume. O cineva, îmi zic. Să fie chiar... o primă întâlnire? Mai stă un timp. Se uită la ceas, traversează întreg trotuarul, până la bordură. Se apleacă şi se spală pe mâini într-o baltă maro. Dar nu acel maro din apele umflate peste albie, ci maroul acela al unei cafele ieftine, pregătite la un aparat Futachi cumpărat din piaţă, spre a fi sorbită în grabă, zgomotos într-o noapte de studiu, uitată pe masă între examene şi împrăştiată din neatenţie peste câteva foi de calc într-o dimineaţă pe fugă. Adevărul e că nu te prezinţi la nici o întâlnire importantă cu mâinile murdare. Darămite de e prima.

:: De fiecare dată când trec prin Beclean am senzaţia că păşesc într-o altă dimensiune. Una în care Dan Vamanu este star porno. Şi totodată obiect (ori posesorul unui... obiect de) mândrie naţională. Da, da! Iar asta pentru că undeva la ieşirea dinspre Cluj se găseşte un monument dedicat mie (mă rog, alter egoului meu XXX). Un panou uriaş, iluminat pe timp de noapte, cu fonturi futuriste lucind în roşu aprins şi-un soi de gri (cum altfel?) metalizat - Dan Steel! (Atenţie, acesta e postul cu numărul 666. Daţi click cu măsură.)

:: (Momentan) Pizzeria mea preferată din Cluj are în meniu aşa-numita Pizza Recessione. La 10 lei, chiar nu e o scherzone.

:: La întoarcerea mea la Bistriţa, cu ocazia debutului vacanţei de iarnă, am aterizat direct în locanta mea preferată din orăşel, Coroniţa (astăzi cunoscută drept Old House). Ajuns aici, m-am îndreptat spre baie, să mă revergorez după un drum lung cu trenul. Între pişoare şi chiuvete, un ipochimen... făcea flotări. Băi, chiar mi-era dor de oraşul ăsta! Vorba fratelui meu, Winamp, it really whips the llama's ass!

:: Dintr-o discuţie de ora 5 AM despre pedofili, gerontofili, emetofili, scatofili şi alte tâmpenii pe care le face specia asta (de ajungi să te miri că reuşeste în continuare să se perpetueze): Sergiu Nicolaescu este un cinefil. Face el ce face şi din când în când f...ute câte un film.

:: Note to self: nu face niciodată promisiuni când eşti fericit, nu te certa cu nimeni când eşti supărat.

:: Cum mă simt acum, la o lună înainte de 23? Ca un nineteenager!

:: În Cluj există o gheretă la scară (scheretă, fireşte + desigur, dacă scării îi zice B, scarabetă) unde se vând fructe şi legume şi care se cheamă Man Factory. Man Factory. De unde eu mi-a luat din întâmplare (cum altfel...) nişte banane. Pe a căror etichetă scria Celelalte banane ar cumpăra Dole. Cum ar veni, bananele astea fac... trafic de banană vie? Iar dacă ele ajung să se mănânce între ele, ce sunt? Canibanane?

:: Da. Recunosc. Scriu rar... dar din drag (se face Rai)!

[wintersong]

2010-12-26T12:51:00.004+02:00

Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!
Eclesiastul, 9:10

[joy mix] 2

2010-12-24T12:59:00.011+02:00

Ascultă albumul de coveruri foarte lo-fi după George Harrison al lui Yin Yames (Jim James, solistul My Morning Jacket), intitulat simplu Tribute To,
în loc de colindele foarte ler-fi ale lui Hruşcă.

Savurează câteva pagini dintr-o cărticică pentru copii mari, concepută de doi tipi foarte spirituali, cu nume de personaje de baladă nordică - Avery Monsen şi Jory John - şi intitulată All My Friends Are Dead. Linia dintre inevitabilul e de râs şi râsul e inevitabil n-a fost nicicând mai fină.

Vezi dacă ninge pe Abbey Road.

Singur de Sărbători? N-ai rude de gradul I cu care să te iei în gură pân'se-ajunge la leziuni de gradul II, conform tradiţiei (nescrise)?
Ia-te-n tastatură cu Cleverbot!

Cele 3 zile şi 3 nopţi de Sărbăutori pot fi la fel de dificile pentru minte precum sunt şi pentru ficat ori pentru stomac. Dă bookmark şi află printr-un singur click în ce zi te afli de fiecare dată când ai dubii. (Fiecărei zile îi este asociată o altă culoare, pentru cazul în care vezi dublu şi eşti departe de a fi în stare să şi citeşti...)

Află care a fost No. 1 în UK Top 40 în Ajunul Crăciunului în 1975*, 1979**, 1996***, 1997**** ori, de ce nu, 1999*****. Ori de ziua ta. Ori de Hug A Swimmer Day.

Citeşte seară de seară, înainte de culcare, una dintre povestirile lui James Finn Garner (în română, la Editura Humanitas). Vei avea parte de visele cele mai corecte politic, despre ecosisteme forestiere echilibrate biocenotic sau despre lupi şi alte organisme cu dizabilităţi morale şi etice.

* Queen - Bohemian Rhapsody
** Pink Floyd - Another Brick In The Wall
*** The Spice Girls - 2 Become 1
**** The Spice Girls - Too Much
***** The Spice Girls - Goodbye

[noapte bună, brumărel...]

2010-11-02T21:58:00.002+02:00

...sunt zilele acelea când fiecare după-masă aduce a dimineaţă de duminică, cu bullet-time, şoşoni de casă târâiţi greoi pe gresie, stare generală de somnolenţă, astenice crize de lene şi tot tacâmul. În condiţiile date, redacţia [easy like joi morning] recomandă băi serioase de muzică. Şi cum cel mai mare succes (în ceea ce priveşte downloadurile) dintre toate playlisturile oficiale [radio joi] l-a avut noapte bună, cireşar..., omologul său pentru sfârşitul lunii octombrie - noapte bună, brumărel... - era recomandat, dacă nu chiar obligatoriu, vital. A ieşit un playlist fin, care te va învălui delicat, pe nesimţite, precum un muzician explorând noi partituri pe thereminul său, ca spre final să-ţi survoleze generos fruntea şi gândurile bune de peste zi, până la un final şi odihnitor zZz. La download, AICI. Calitate [easy like joi morning] garantată, după cum bine v-am obişnuit.

All the heat and fear purged itself. I felt surprisingly at peace. The bell jar hung, suspended, a few feet above my head. I was open to the circulating air.
Sylvia Plath, The Bell Jar

[Patricia Labou @ La Port]

2010-10-22T23:06:00.005+03:00

Concert Patricia Labou

Marţi, 26 octombrie, ora 20:00
La Port (Hermann Oberth 1, ap. 13, Cluj-Napoca)
Intrare: 5 lei

Chitară rece şi-o voce caldă. Mergeţi şi bucuraţi-vă de ceaiuri şi muzici cu dichis. Patricia rulează! (Vamanu garantează!)

['mu:vi]

2010-09-16T12:12:00.000+03:00

[click pe imagini pentru zoom]

['mu:vi] - ediţia a 5-a
- festival de film -
30 de proiecţii
17-27 septembrie
Centrul Multicultural Sinagoga
(General Grigore Bălan 10, Bistriţa)
Intrarea liberă
via

Îmi vine să mă dau cu grebla pe bot pentru c-o să ratez Lumea văzută de Ion B., Felicia, înainte de toate şi Fluiericiu', dar mă împac cu ideea c-am şanse să prind Dacia, dragostea mea, Kapitalism, reţeta noastră secretă şi Marţi, după Crăciun (Dumnezeule, câte virgule în titlurile filmelor româneşti...). Voi, care sunteţi prin Bistriţa în zilele următoare, n-aveţi nici o scuză: mergeţi de vedeţi şi spuneţi-mi apoi cum a fost.

[joy mix]

2010-09-15T14:36:00.001+03:00

Umple-ţi boxele cu 24, a punkerilor sătmăreni de la Prima pe Dreapta, şi-mpreună vom întoarce vara pentru încă 2-4 zile din drumul ei către ţările calde. Nu, Jnitzi?

Uită-te, cu prima ocazie, la Mary and Max = o animaţie/poveste/prietenie fragilă şi frumoasă. Neasemuit de frumoasă.

Întreabă-te înc-o dată de ce trec găinile strada. Abbey, zic.

Lămureşte-te de ce mărimea chiar nu mai contează.

Ia înc-o doză de peninsulină forte citind opinii oarecum diferite (dar vădind aceeaşi exaltare) despre Peninsula 2010. Entuziaşti-şefi: Bianca Felseghi, Anca Mureşan şi Alin Ludu Dumbravă.

Dac-ai fost dezamăgit(ă) de colecţia toamnă-iarnă de LP-uri cu care s-au prezentat trupele mari anul acesta (deşi, fie vorba între noi, Interpolul... e!), inspiră adânc şi pregăteşte-te de cel de-al cincilea album The Dears, recent finisat şi care va ieşi pe piaţă în februarie. Fără îndoială, va fi unul IMENS! Pur şi simplu nu se poate altfel.

Vezi, printre muhuhulte altele, pe unde am mai umblat în ultima vreme (episoadele 2, 9 şi 10).

[getting away with it (all messed up)]

2010-09-11T21:52:00.003+03:00

Fuck.

[ride]

2010-09-06T12:33:00.006+03:00

Mamihlapinatapai (sometimes spelled mamihlapinatapei) is a word from the Yaghan language of Tierra del Fuego, listed in The Guinness Book of World Records as the "most succinct word", and is considered one of the hardest words to translate. It describes "a look shared by two people with each wishing that the other will initiate something that they both desire but which neither one wants to start."
Wikipedia

[Peninsula: ziua 4]

2010-09-02T22:22:00.004+03:00

Plouase bine de tot peste noapte, aşa că afară se răcorise niţel şi am putut dormi până în jurul prânzului. În timp ce unii îşi pregăteau un mic dejun decalat studenţeşte până târziu în zi, alţii scoteau apă din corturi şi vorbe de blestem printre dinţi.

După un duş tip blitzkrieg (cu vânt şi frig, all included), am purces spre scene, fără o direcţie anume în gând. Taxi mi-au părut tare cuminţi pentru o zi 4 de festival. Cântau la Ciuc Party Stage, chiar lângă Mureş. Mi s-a făcut frig, mi s-a făcut şi somn, aşa c-am luat-o înspre cort. În drum, am trecut pe lângă Terrace, unde cânta Puya. M-am mirat să dau de un public destul de numeros pentru ora/locaţia respectivă, darămite pentru vremea de afară. Sunt tare curios: lumii chiar îi plăcea ce se petrecea acolo sau doar căuta un înlocuitor pentru o excursie la grădina zoologică din Tîrgu Mureş (că deh, vremea nu te lăsa să te îndepărtezi prea tare de complex)? Gândindu-mă că sunt prea răutăcios, am lăsat gândurile de bătrân pisălog pândind de după perdea, am tras o bere şi apoi un pui de somn.

Zduob şî Zdwub

M-am trezit după un coşmar (nu, nu era Puya...), la 5 minute înainte de concertul Zdob şi Zdub. Or, cum nu vroiam să-mi ratez porţia de hardcore moldovenesc (nu-i mai văzusem pe băieţi de vreo 6-7 ani), am luat-o la goană spre Main Stage, ca un Usain Bolt peninsular. M-am mişcat neaşteptat de repede, aşa că am ratat o singură piesă. Oarecum ameţit, m-am întins undeva în iarbă până m-am reunit cu gaşca. Şi cu Universul. Apoi ne-am strecurat în faţă, căci concertul devenea tot mai intens. Zdob şi Zdub au făcut praf electrocobzele lor, dar şi pe fani - nu i-au lăsat să respire decât spre final, pe Maria Blues, ca mai apoi să încheie cu tridentul de foc şi (ţuică de) pară DJ Vasile, Everybody in the casa mare şi Bună dimineaţa. Ne-au tot îmbiat la un pahar de ţuică şi, în lipsă de aşa ceva, am luat-o pe votci (mulţumiri pe această cale Alinei, patroană a votcilor cu Schweppes şi lui Cioşan, nonbăutor de votci, ţinător de fete al paharelor în ziua 4 şi votci de pasator - da, prea multă licoare...).

[Zdob şi Zdub]

Care cercuri în lanurile de grâu? Să fi văzut magii de gradul 3 la scena mare: familii disfuncţionale de oameni (de la rockeri la clubberi) punând de prietenii de-o piesă şi încingând ad-hoc hore uriaşe! Efectul Zduob şî Zdwub!

Noise of Human Art

Purtat de val, am ajuns în mod neaşteptat la Terrace, unde cânta N.O.H.A.. Pentru mine unul a fost marea surpriză a festivalului. Mă aşteptam la încă ceva din categoria Tu café şi a altor sfaturi legate de băuturi din Spania... Am aflat, astfel, că N.O.H.A. e abrevierea de la Noise of Human Art şi că solista e din Spania, MC-ul din SUA, saxofonistul din Cehia, iar clăparul din Germania... Puse cap la cap, toate aceste detalii configurează cât de cât complexitatea soundului lor. N.O.H.A. e cea mai faină chestie drum and bass din câte mi-a fost dat să văd/aud. Ba, fie vorba între noi, are şi cele mai frumoase picioare. Şi o piesă – Dive In Your Life – pe care am plutit cu toţii hipnotizaţi.

Life is live!

Nu pentru mult, însă. Căci mai toţi ne-am îndreptat entuziaşti către Main Stage – urma KoЯn. Care au fost maniaci. Încă de la primele acorduri, o descărcare masivă de energie s-a produs dinspre scenă, trecând de la demenţii fanatici din primul rând până la cei din spate de tot, care se uitau la totul ca la felul 41. Ne-au copleşit pe toţi, fără milă. Alternative metal sănătos, ca la carte, valuri de headbangeri, başi perverşi, mult, mult pogo. M-au lăsat mut, spart la faţă, rupt în două. Au avut cel mai bun concert de la Peninsula, fără îndoială, dovedind încă o dată că life is live.

[KoЯn]

Highlight al zilei 4: Trubadur de secol XXI, Dub FX e un one-man-music-machine uimitor. Spectacolul său de la Terrace a închis pentru mulţi Peninsula. Delir intens, obscen de exuberant. Şi legal.

[Dub FX]

Concluziile zilei 4:

Vorba lui Cioşan, (în criză de bani şi de mâncare) pâinea goală merge ca unsă!
Când ratezi singurul tren către casă şi trebuie să aştepţi vreo 5 ore până la următorul, poţi spune cu mâna pe inimă (şi e chiar indicat să faci asta) că eşti tânăr şi că ai tot timpul din lume în faţă.
Ultima zi e cea mai grea. După ea, un an de înfrigurată aşteptare...

[Peninsula: ziua 3]

2010-09-02T21:20:00.005+03:00

Ziua 3 a început foarte lent, chit că ne-am trezit cu toţii, ca la un semn, extrem de devreme (pentru un party animal, ora 9 AM dăunează grav echilibrului). De vină, temperatura ridicată din corturi şi din inimi. Ziua 2 fusese grozavă!

Ne-am prelins precum smoala fierbinte afară din corturi, duşul a fost mai lung decât o repriză de fotbal (şi încă vreo 2-3 de vox), iar majoritatea organelor dureau, după solicitări exagerate, mai ceva ca după impactul cu un autobuz RATUC.

They showered us with consistence

Aşa că alegerea celor de la Grimus de a se prezenta la Peninsula cu un show acustic a fost una inspirată. Clujenii au apărut pe scenă în ţinutele vestimentare noi, complementare noului şi energicului single Started, lansat la începutul lui august în Anglia. De altfel, am resimţit o oarecare schimbare în sânul trupei odată cu recenta lor aventură în Albion: Grimus par mult mai relaxaţi şi mai încrezători în potenţialul lor. Dabija (vocalistul) e un copil mare şi răsfăţat pe scenă (în sensul bun): a sărit de colo-colo, şi-a aruncat microfonul în câteva rânduri, ba mai apoi şi tenişii, ca la final, din exces de veselie, să rateze finalul la Backseat Driver, omiţând cu seninătate nişte versuri, sub privirea mămos-răutăcioasă a lui Vali (chitarist şi mastermind al trupei). Liniştit, jovial, exact atât de teatral în interpretare cât trebuie. Un concert impecabil şi o bizarerie acustică (Started) cel puţin interesantă.

[Grimus]

Hell Is Around the Terrace’s Corner

După Grimus, fiind în zona macaralei pentru bungee jumping (pentru a o încuraja pe Jnitzi) şi a turtelor uriaşe Coca-Cola (pentru o lăfăială prelungită după), am bifat de la distanţă Phoenix şi Europe, warm-up cumva simplist, altcumva cuminte şi orişicumva retro la Tricky. Care Tricky a fost, cel puţin pentru mine, cap de afiş la această ediţie de Peninsula, din motive de... Tricky şi anume Tricky! Cărui Tricky, alături de trupa sa (cea mai frumoasă basistă! period!), i-a ieşit cea mai orgasmică reprezentaţie de la Peninsula. Deşi numeros, publicul s-a adunat sardinian sub acoperişul de la Terrace, valuri şi valuri de oameni mişcându-se pe muzică în ceea ce arătau ca nişte spasme ocazionale, precum un banc de peşti oceanici urmăriţi de un rechin. Ba chiar au urcat pe scenă la jumătatea reprezentaţiei şi au cântat alături de Tricky. Plonjare deasupra hăurilor personale, reverii caleidoscopice, viituri de euforie şi başi. Puţin cam scurt, dar intens şi halucinant. Ce-am mai prins după (puţin Butterflies In My Stomach şi de-o ţigară la Gojira) – un fade out cinstit şi cuminte la o seară memorabilă.

[Tricky]

Highlight al zilei 3: Vecinele de cort (şi prietenele) de la Turda au petrecut până în zori la un hotel alături de trupa lui Tricky. Mi-a fost ciudă o vreme că nu am stat pe lângă ele, cum era planul iniţial. Dar mi-a trecut când am aflat că basista a lipsit...

Concluziile zilei 3:

Unii artişti au o pronunţie cel puţin adorabilă pentru Tîrgu Mureş (care, din gura unora, aduce a Bukreş). Alţi artişti au o pronunţie cel puţin amuzantă pentru Peninsula (care, din gura... dar nu mai zic nimic).
Cea mai bună poziţie pentru cort e în centrul de greutate al unui triunghi echilateral determinat de coşul de gunoi, zona destinată rulotelor (căci au priză!) şi duşurile fetelor. Am zis!
Cele 2,5 hectare destinate campingului s-au umplut până la refuz. Miile de peninsulari au pus de un orăşel viu, funcţionând pe baza unui decalog simplu şi irevocabil: 1. Simte-te bine! 2. Simte-te bine! 3. Simte-te bine! 4...

[articol scris pentru QBOX.ro]

[Peninsula: ziua 2]

2010-09-02T20:24:00.006+03:00

Mijlocul zilei a 2-a de Penin’ ne-a prins ieşiţi la plimbare prin Tîrgu Mureş, căutând locaţia concertului Dub FX, programat a se derula după 15:30 undeva în centru, pe stradă, în aer liber. Din păcate, pe când am găsit Ceasul cu flori – locul sindrofiei peninsulare –, concertul tocmai se încheiase abrupt, după doar o piesă jumătate. Autori: Poliţia Română. Înmuiaţi, am luat-o brambura printre străduţe – e foarte frumos Tîrgu Mureş, apropo! Ne-am amuzat teribil o vreme pentru că toţi trei flăcăii remarcasem ieşind dintr-un hotel pe (ceea ce aveam să aflăm că era) prietena celor de la Direcţia 5 şi nu pe Direcţia 5 în sine, ai căror membri o flancau grijuliu...

Stelar!

Am ajuns la Terrace chiar la timp pentru Parov Stelar. Care Parov ne-a lăsat bălojind pentru un timp ca şi câinele lui Pavlov, mixând doar nişte lălăieli până la intrarea în scenă a trupei în sine, for the real shit (!). Am bălojit şi după Beate care, din punctul meu de vedere, ar trebui imortalizată cu ceva camere video şmechere, iar materialul montat ulterior să fie pus într-o capsulă şi trimis în spaţiu, ca un salut, suntem aici, pentru un eventual contact cu o civilizaţie extraterestră. Beate (şi o să folosesc un eufemism ieftin) e hipnotică!

[Parov Stelar Band]

Cât despre concert... s-au aruncat ocheade, s-au formulat declaraţii de dragoste, s-au pus bazele unor relaţii cu lungimi mai scurte decât viaţa musculiţei de oţet – asta e puterea unor Chambermaid Swing, Homesick şi On My Way Now (Love Part 2). A fost o uriaşă întâlnire, dezarmant de intimă, pigmentată de o ploaie de zâmbete şi instanturi Kodak. Păcat că totul a fost atât de scurt (nu ca data trecută)! Încă 2-3 ore de Parov Stelar Band şi se puneau bazele unor căsătorii (chiar, ar trebui încercat ceva în acest sens la ediţiile viitoare – căsătorii de 4 zile!).

Am fost la The Rasmus

Precum spuneam, am fost şi la Main Stage, la The Rasmus. Au încheiat cu In The Shadows şi apoi mi-am luat o bere.

Trippy Sound System

Gorillaz Sound System au fost ca limonada făcută cu sare de lămâie. Ori, şi mai bine (ori... mai rău?), precum berea cu cola – conţinând elemente ce, luate separat, funcţionează excelent, dar care puse împreună sunt destinate celor cu gusturi cel puţin eclectice. Sigur, au fost cu adevărat impresionanţi din punct de vedere vizual (cu toate animaţiile excelente) şi audio (având în spate un contingent de Dji, percuţionişti, MC şi VJi). Dar showul GSS a fost un DJ act foarte fancy şi atât. Bun ca mostră de muzică exuberant-postmodernă (au fost câteva mash-upuri excelente, pe filonul hip-hop, cu rafale de beaturi şi sunete paranoide Gorillaz şi de rappinguri via Snoop Dogg ori Dr. Dre). Bun atunci când nu îi poţi vedea pe adevăraţii Gorillaz. Bun când eşti chiar sub scenă, cu o duzină de prieteni după o duzină de beri. Buni în deschiderea unei nopţi de dubstepuri trippy marca Nero, din care nu îmi mai amintesc decât mersul în pijamale la Şuie Paparude (care, în mod neaşteptat, m-au dezamăgit) şi răsăritul prins rătăcind printre corturi. Frumoasă a doua zi de Peninsula, poate cea mai frumoasă! 23 de ore de trezie, 23 de ore de reverie.

[Nero]

[Şuie Paparude]

Highlight al zilei 2: Răsăritul prins la Peninsula, plutind în derivă printre corturi, pe o linişte deplină – curat Jägerbomb!

Concluziile zilei 2:

Frumuseţea vine din interior. Din interiorul unui cort de la C4.
E atât de cald în corturi încât nu îţi mai suporţi propriile membre. Ajungi, astfel, să te întinzi pe izoprene precum figurile umane de pe un basorelief egiptean.
Peninsula favorizează ciocnirile întâmplătoare şi naşterea de noi prietenii. Ori poate învia pasiuni mai vechi. O fată nu s-a lăsat nicicum până nu a făcut o fotografie cu mine, pentru că îi aminteam de o fostă mare dragoste. Ne-am despărţit, însă, foarte repede. Se părea c-aveam s-o înşel din nou...

[articol scris pentru QBOX.ro]

[Peninsula: ziua 1]

2010-08-31T19:35:00.008+03:00

Prima zi de Peninsula începuse teribil de prost. Am reuşit cu mare greu să adorm în noaptea de dinainte (noaptea 0), aşa că m-am trezit (prea) târziu şi fără trenul de 5:27 către Tîrgu Mureş. Pe deasupra, în graba mea (inutilă) am reuşit să îmi stric perechea mea preferată de căşti.

Dar orice brumă de necaz s-a topit odată ce am păşit prin poarta Peninsulei. Ce-i drept, era cald, înspăimântător de cald ~~– lunii august nu i se mai zice şi Cuptor doar aşa, ca fapt divers~~. Asta contează prea puţin, însă: Peninsula realmente azvârle sclipiri în ochi celor care îi trec pragul (serios, cei care poartă ochelari de vedere trebuie să aibă grijă ca să nu orbească din cauza reflexiilor micilor supernove din propriii ochi), la pachet cu o grămadă de zâmbete pe chipuri, de-ai putea jura că Peninsula e o adunare a fanilor Colgate şi nu un festival de muzică.

Imaginează-ţi un amestec altminteri eterogen de muzici şi oameni (rockeri, raveri, metalişti, freakşi etc.), bucurii (mai mari şi mai mici) şi vise (mari, mari, MARI) concentrate în mai bine de 5 hectare, 4 zile şi 4 locaţii muzicale amenajate pentru 70 de formaţii şi DJi = peninsulină forte cu care, o dată pe an, se merită să pui de-o supradoză! Gălăgios. Eclectic. Orbitor. La Peninsula uiţi de ceas şi adori orele de vârf de pe aleea principală, uiţi de crize financiare şi suferi, plimbând-te alandala între scene, de adânci crize de identitate muzicală, pentru că mai întotdeauna descoperi aici (alt)ceva nou, frumos şi neaşteptat.

First ride on lovestreet

Peninsula a început pentru mine cu timişorenii de la Persona. Cântând un soi de britrock vesel (de departe zis), pe principiul (subînţeles) let’s have a lot of fun/love/beers, s-au potrivit de minune ca warm-up pentru întreg festivalul. Din păcate, era încă devreme (ora 17) şi lumea încă îşi instala corturile. Publicul prezent, mic şi lipsit de vlagă (după prea multe drumuri şi prea puţine beri). I-am văzut de mai multe ori live (de fiecare dată în ceva hrubă clujeană, niciodată pe scenă mare) şi cred că asta li se potriveşte: spaţiul închis şi restrâns al unui bar prietenos, unde îţi pot infuza cu randament aproape maxim entuziasm 200 BPM. Lăsând asta la o parte, băieţii au fost, ca de obicei, infecţios de joviali şi până la finalul reprezentaţiei, publicul s-au lăsat pradă pieselor de pe Lovestreetul timişorean.

Vama. 15 ani – infinit.

După Persona, pe aceeaşi scenă, Kiss Terrace (care a devenit foarte repede preferata mea), au urcat francezii de la Babylon Circus. I-am abandonat rapid, pentru că îşi începuseră setlistul cu ceva ska foarte frenchy, de bâlci. Dintr-o curiozitate pur morbidă, m-am îndreptat rapid spre Main Stage, unde cânta Vama. Mie unul nu mi-a plăcut niciodată trupa asta (veche, nouă), cel mai probabil din cauza gurului de pauză mare Tudor Chirilă. (Notă: Pe Chirilă l-am apreciat, totuşi, într-o singură situaţie – atunci când a fost luat la şuturi de Mircea Diaconu în filmul Legături bolnăvicioase.)

Nu mi-au plăcut nici acum, chiar şi în contextul festivalului, al nivelului ridicat de serotonină stimulat de soare ori a unui public numeros şi extrem de generos în onomatopee (alcătuit, în mare, de fete ce nu de mult îşi dădeau tezele unice). Ori sunt eu bătrân prematur şi insensibil, ori ei sunt nişte mimoze rock infantile. Cert e că atunci când Chirilă a început să dea din buric pe versuri de genul salivă, buze, răsuflare, noapte albă, lacul Tei, ciorapi de damă, suferinţă şi mi-am amintit că nu îmi mai cumpăr de mult bilete de tren cu carnetul de elev, mi-am dat seama că nu mă potrivesc deloc situaţiei şi am plecat fără să mai stau pe gânduri.

Concluzii: Vama e coldpleială .ro, puţin prea afectată. O trupă totuşi decentă dacă e judecată din perspectiva nişei de public căreia i se adresează (cei aflaţi în perioada Cleopatra Stratan şi cea nu-metal a copilăriei lor). Inofensivi.

Alkaline Babylon

Vag dezamăgit, am luat-o încapoi spre Terrace, la Babylon Circus. În drum, la Ciuc Party Stage cânta o trupă ce mi-a surâs iniţial – foarte exeperimental/graţios-acustică. I-am abandonat şi pe aceştia repede, însă, pentru că de la Main Stage se auzea, ajutat de o sonorizare excelentă, un anumit Dumnezeeeeu strigat din toţi rărunchii. Mda.

[Babylon Circus]

Şi cât de rău mi-a părut că n-am stat la întreg concertul Babylon Circus! Am mai prins chiar ultima treime. Senzaţional! Francezii efectiv (s)mulgeau catharsis pur dintr-un public ce părea a fi fost aprins bine de tot cât mi-am făcut eu plimbarea până la scena mare şi înapoi. The louder you scream, the louder we play, a decretat solistul, iar publicul s-a conformat. Am tropăit cu toţii precum o energică galerie microbistă şi am urlat ca nişte speriaţi de fantome. Trupă mare (10 membri!) şi energică (10000 watti/oră!), au pus de-un compot muzical ce-a inclus mai toate genurile Babilonului (punk, reggae, jazz, ska etc.), oferind primul mare concert al festivalului.

Kumm? Kumm!

Kumm a fost la Kumm? Kumm au fost... Kumm! Beneficiind de un sunet impecabil (Terrace a comis-o din nou!), de ora ideală (20:30) şi de un public încălzit bine, au făcut un spectacol frumos, destul de cuminte, dac-ar fi să mă întrebaţi. Au alternat contant piese noi cu piese vechi şi momente mai moi cu momente mai rockish. Puncte frumoase: Blue Screens And X-Rays, interpretată doar de Oigăn şi de Cătă şi finalul de bis/vis, Butterflies, interpretată mai mult de public. Un concert curat şi finuţ.

[Kumm]

Ska-P, Therapy?, ardei şi paté

La categoria şi alţii..., i-am bifat pe Ska-P şi pe Therapy cei cu semnul întrebării-n spate. La Ska-P nu m-am grăbit să ajung, aşa că i-am prins spre final. Genul muzical abordat de spanioli nu-mi place mai deloc, dar trebuie că oamenii-s MARI (chiar şi la propriu, lucru dovedit din plin atunci când băieţii şi-au ridicat kilturile şi ne-au arătat unde nu bate soarele niciodată, spre amuzamentul tuturor), altfel nu adunau atâta puhoi de oameni.

[Ska-P]

La Therapy? am stat foarte puţin, pentru că nu mai aveam energie (dar din câte am înţeles au fost destul de redundanţi pentru nişte metalişti cu pretenţiile lor). Trecuseră fără să îmi dau seama ore întregi de când nu mai mâncasem (perverse aceste festivaluri de muzică!), aşa că se impunea terapie la cort cu patéuri şi ardei.

Highlight al zilei 1: Duş cu o apă ce nu era pe atât de împuţită pe cât era de rece, având ca fundal sonor proba de sunet a unei trupe preferate, auzindu-se de la Terrace. Divin!

Concluziile zilei 1:

Îmi pare rău că am prea puţini bani la mine. Sunt atâtea lucruri de făcut aici, de la canoe la bungee jumping, de la paintball la karting, de la mers pe Mureş într-o bulă mare, transparentă până la un simulator de accidente rutiere. Brrr.
Îmi pare rău că nu ştiu decât prea puţină maghiară. Unguroaicele sunt teribil de frumoase. Grrr.
Îmi pare rău că nu ştiu decât prea puţine cuvinte topitoare în română. Româncele sunt teribil de frumoase. Grrr (nesfârşit).

[articol scris pentru QBOX.ro]

[Peninsula: ziua -1]

2010-08-24T14:57:00.001+03:00

Deunăzi, privind buletinul meu de identitate, am constatat că sub fotografia mea, în locul acelui logo movuliu şters (parcă de-un serveţel umed Monuk) şi al unor coduri, ar putea prea bine sta scris cuvântul fraier. Ba chiar fără I - fraer -, ca citirea cu voce tare să ceară o oarecare nazalizare, o anumită doză de emfază. Din două motive mari şi late ca un autobuz RATUC obez:

1. Chipul din poza aceea, la 8 ani, 7 cm/fir de păr, un rând de barbă şi o pereche de ochelari de vedere după, e teribil de amuzant. (Sfat: dacă mă prindeţi într-o dispoziţie alcoolizat-jovială, nu ezitaţi să mi-o cereţi spre arătare. Nu degeaba, dar se apropie cu paşi mari ziua când va trebui să îmi schimb buletinul => şansele de a avea parte de un râs zdravăn scad pe zi ce trece.)

2. Deşi stau atât de aproape de Tîrgu Mureş, iar ocaziile de a merge la festivalul Peninsula mi-au tot bătut la uşă precum colindătorii în seara de Crăciun, din varii motive (şi nu mă întind acum la istorii triste, răsuflate, nu e cazul), chiar dacă mi-am dorit intens în ultimii 2 ani să ajung acolo, n-am reuşit nicicum: planetele mi-au întors mereu spatele şi m-am trezit, as always, doar eu cu Pluto.

Eu, un ecran şi un fluture de noapte ce se loveşte bezmetic de aceiaşi 1280x1024 pixeli luminoşi. Atât. Restu' lumii e la Peninsula. Damn!
23 iulie 2009, 01:52:09

Încredinţat că Winamp (fie el şi servit cu roaba) nu e o soluţie, anul acesta (mai exact, în ultimele săptămâni), am tras de mine la modul serios pentru acele 4 zile de muzici şi energii, pentru acele 4 zile de tratament cu peninsulină forte. Şi chiar dacă line-upul acestei ediţii nu este cel mai strălucit, sunt hotărât: la sfârşit, am chef să mă doară tot corpul!

Recunosc, era cât pe ce să renunţ când am rămas fără parteneri de cort, dar atunci când am plătit biletul şi am fost nevoit să îmi scot buletinul (pentru chitanţă), m-am convins: fac ceea ce(-mi) trebuie. Apăruseră, între timp, ca-n seriale, foştii colegi de trupă Cioşan şi Dan Pătraşcu (pe principiul Fete multe şi alcool? E clar, e de mers!), iar lucrurile au luat o întorsătură demnă de filmele lui Shyamalan (minus partea de buhuhu, plus o parte sănătoasă de hahaha).

Aşa că acum, deşi ar trebui să mă pregătesc pentru examenul de mâine dimineaţă, inspirat de organizatorii Peninsula, mă ocup de umplerea rucsacului Oprişan. 45 de litri de haine, mâncare, gadgeturi (căci hei, voi face pe reporterul, pe cât posibil, so stay tuned!), energii şi speranţe cât să-mi ajungă pentru 4 zile şi 4 nopţi.

- scurt moment de AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!111unuunu -

Under the moon we'll rock and mate.

şi în loc de playerul audio obişnuit...

[from one source all things depend]

2010-08-23T01:27:00.001+03:00

[e cineva în oraşul acesta?]

2010-08-22T01:38:00.007+03:00

Da!

O tanti bine, cu pălărie burgheză, mulţi ani în spate şi un baston cu care îi sprijinea, mă opreşte pe stradă:
- Mâine ce zi-i? Vineri?

Fantezie duminicală

Iubesc ploaia,
ce-ncreţeşte oaia
şi-alungă maneliştii-grătăriştii
de prin diverse locuri,
înapoi după blocuri.

O prietenă a stricat mecanismul unui Omega automatic aplaudând prea tare la un Faust jucat noaptea, într-o hală industrială dezafectată din Sibiu. Ceasul are un pendul care îl încarcă de la mişcarea încheieturii -> piesa a fost foarte reuşită -> arcul s-a întins prea tare -> s-a rupt probabil axul pendulului. Mi se pare o poveste de-o frumuseţe incredibilă.

[break me gently]

2010-08-22T01:22:00.005+03:00

There are certain emotions in your body that not even your best friend can sympathize with, but you will find the right film or the right book and it will understand you.
Björk

[piesa de joi #71]

2010-08-12T18:55:00.002+03:00

[Hammock - Breathturn]

Cineva (chiar nu-i clar cine) spunea cândva - probabil pe bună dreptate - că a vorbi despre muzică are la fel de multă (lipsă de) logică ca a dansa despre arhitectură. Aşa că de această dată o să încerc, pe cât posibil, să evit tastatura şi voi lăsa piesa de joi să îşi facă de cap cu tine, la modul Web 2.0, audio-video. Lights out, fullscreen, max volume şi te asigur că te vei topi într-însa precum un biscuite ieftin în ceai. Restul dilemelor ţi le va rezolva graţios Google.

Cu mulţumiri Mariei pentru frumoasa recomandare.

[Kumm mi-am petrecut sâmbătă seară]

2010-08-10T13:46:00.002+03:00

Rar s-a întâmplat în ultimele zile ca strada Horea să iasă întrucâtva din lâncezeala generală ,de vacanţă de vară. Iar spre seară, de cele mai multe ori a fost mai pustie decât etajul 1 din Sora după miezul nopţii. Excepţie au făcut-o ocazionalele/ecuatorialele torenţiale de 19 şi picamerul + flexul de la 2, respectiv 5:40 dimineaţa ai meşterilor de serviciu de pe liniile de tramvai RATUC.

Aşa că un concert Kumm în Irish & Music Pub era acum, când ne apropiem de miezul lui august, dacă nu obligatoriu, cel puţin indicat, precum cei 2 litri de apă zilnici. Din nefericire, mixerul din Irish a intrat în vacanţă în momentul cel mai prost, iar sindrofia muzicofililor din Cluj era cât pe ce să nu se mai ţină. Cei de la Kumm s-au trezit nevoiţi să-şi amâne concertul lor, stabilit iniţial pentru vineri, 6 august, pentru următoarea seară, sâmbătă (dar asta nu înainte de a înapoia banii plătitorilor de bilete).

Din nefericire (partea a 2-a), sâmbătă seara, la ora 22:05, pe când Kumm îşi puneau la treabă instrumentele, în sala de concerte din Irish se găseau doar o duzină de oameni. Discreţi, băieţii au început cu un mix lăptos, moale din momentele lor muzicale mai kumminţi. Au curs, pe rând, Beauty Queen, Bird's Eye View, Rest In Pieces, Angels & Clowns şi Pop Song (care nu a început până nu am făcut linişte, la solicitarea şugubeaţă a lui Cătă, vocalistul trupei). Se părea că restartul sonor propus de Kumm ne va prinde pe toţi înmuiaţi, ca după un reset general...

Dar apoi ceva frumos s-a întâmplat. Să fi fost vaga aglomerare de oameni (care tot soseau, câte 2-3 pe piesă)? Să fi fost berile? Să fi fost infuzia şireată de BPM (urmaseră Mister Superman, Bad Day, Fashion şi Beautiful Country)? Cert este că undeva pe la jumătatea concertului ne adunaserăm suficienţi oameni lângă scenă cât să umplem un autocar mic şi vesel. Iar odată ce Kumm au dezlănţuit al lor Curse, ca la un semn, ne-am pus cu toţii centuri de siguranţă pe urechi, pregătindu-ne de revărsări serioase de energii.

Au urmat sprinţarele Police, Pink Baloon şi (coverul după Oigăn, fie vorba între noi...) Machine, iar pe când băieţii îşi spulberau instrumentele, fuckin' bashin' them away, eu constatam ce lousy reporter sunt: uitasem de aparatul foto, de bere, de (dez)ordinea pieselor şi a lumii. Concertul s-a încheiat undeva la 23:20, cu 1000 de chipuri şi cu vreo 30 de feţe zâmbind larg, cerând mai mult.
După o mini-viitură de aplauze, Kumm s-au conformat şi au urcat iar pe scenă, pentru a închide seara cu imnul voios Morsa şi cu (mereu dătătoarea de) Butterflies (în stomac), cu toţii cântând la unison.

Trăgând linie, a fost frumos. Un concert mic, ca pentru prieteni, scânteind vesel, pentru o seară, pe frumoasa adormită Horea. Just like a cat in the night...

[articol scris pentru QBOX.ro]

[piesa de joi #70]

2010-08-10T13:17:00.002+03:00

[Paper Tiger - The Bully Plank]

Ok, nu-i chiar joi. Dar m-am certat azi puţin pentru că am neglijat aspectele [easy] ale vieţii în ultimele zile (fac pe omul mare, iar asta înseamnă, în mare, să fac pe omul ocupat); pe deasupra, am parte de una din acele dimineţi în care se simte în aer, plutind imbecil, sentimentul acela macedonean-alexandrin că până la prânz o să cuceresc lumea. Vorba ceea, hope it doesn't sound arrogant when I say that I am the greatest man in the world!

Revenind la oile noastre verzi de pe pereţi, #70 s-a născut graţie Andreei Veder, cea de la care am aflat de acest Paper Tiger. Care Paper Tiger e naşpa. Şi zic asta dintr-un singur motiv, unul şi bun: Paper Tiger şi-a scos în iulie albumul său de debut, Made Like Us (de pe care face parte şi The Bully Plank), iar musiu enfant prodige de Minneapolis nu binevoieşte (aşa cum ar fi normal!) să îşi vândă creaţia muzicală la pachet cu o portieră având geamul tras jos, de care să îţi rezemi cotul în timp ce o asculţi + un ventilator vioi, să-ţi facă părul vâlvoi, pentru efect complet...

Origamiuri precise din sonorităţi hip-hop, colaje orchestrale şmechere, organice, sample-uri retro inimoase/topitoare de inimi şi mult, mult oxigen. Ascult-o şi iubeşte(-o). Iubeşte(-o) cu naivitate, în secret, fără să încerci să-ţi explici de ce. Bună dimineaţa!

BONUS: Ceai industrial, de mentă. Sau lapte stors naiv din vacă + miere. După cum îţi pofteşte inima.

[piesa de joi #69]

2010-07-22T14:04:00.002+03:00

[Pompeya - Cheenese]

Era cumva firesc ca pentru piesa de joi #69 să aleg ceva relaxat, languros, sexy: din îndepărtatele stepe ale mamei Rusii vine o trupă cu un sound (surprinzător) mai cald ca un alizeu. Pompeya, compusă din Nairi Simonian (tobe, voce), Daniil Brod (chitară, voce) şi Denis Agafonov (bass) (nu că ar avea o prea mare importanţă numele lor, dar sună atât de mişto şi de poetic!) au pus anul acesta de-un EP intitulat Cheenese, respirând prin toţi porii aerul anilor '80. Şi nu mă refer la Moskvichuri or la Volgi, ci la synth-urile ieftine, la vocile ameţite (de dragoste, de droguri...), la caracterul siropos, vaporos al scurgerii lente, ca de noapte fără somn (atunci când creşte pragul senzorial şi mintea se lasă liberă în culcuşul moale al himerelor), a pieselor. Piesa de joia asta (totodată şi cea care dă titlul EP-ului) e pop hipnagogic, halucinaţie Technicolor-hipnopompică, başi somnoroşi strecurându-se delicat între BPM-uri, soare afabil răsărit dintre nisipuri fierbinţi şi valuri apatice, plimbare matinală printr-un câmp de opiacee. Ca să-l parafrazez pe Lenin (că deh...) - Savuraţi! Savuraţi! Savuraţi!

BONUS: сюрприз!

['neaţa, cuptor]

2010-07-21T11:00:00.004+03:00

...constatasem că am ascultat prea des Amnesiac în ultimele zile - lucru care, oricum ai pune-o, nu poate fi sănătos pe termen lung. Aşa c-am alcătuit un playlist 5+1, cu dispoziţie matinal-estivală, blister Eurovita stereo instant, de călătorie. 5+1 moduri de a-ţi începe ziua, cu peron moale, umbros, pe partea dreaptă, 5+1 fundaluri sonore pentru reclame la telefonie mobilă/ice tea, 5+1 cuburi de gheaţă, tratate în zumzet suav, plăcut de AC. Lasă kakiul de peste an în dulap, i-aţi bermudele/fusta verde fluorescent şi hop! la mare. I-aţi şi playlistul. Ascultă-l (cu crossfade de 7 secunde, ca întotdeauna) şi... iubeşte-te! It's automatic.

Youth is wasted on the young...
Oscar Wilde

[Herina Open Air Festival]

2010-07-15T15:13:00.000+03:00

Herina Open Air Festival
Sâmbătă, 17 iulie
Dealul Herinei*
Intrare liberă
via

*16 km sud de Bistriţa, pe drumul naţional 15A (Bistriţa - Reghin)

[decades]

2010-07-15T13:39:00.003+03:00

[I.D. 2]

2010-07-15T00:37:00.009+03:00

We hold these Truths to be self-evident, that all Men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.
The United States Declaration of Independence

Eşti o clădire într-o continuă construcţie mulţi ani după ce te-ai născut. Termen de finalizare standard nu există pentru nimeni. Unii sparg peste noapte tot ce-au reuşit să zidească peste zi, alţii fac sacrificii enorme pentru a se desăvârşi, întocmai ca-n legendele cu meşteri împiedecaţi şi fete finuţe. În fine, una peste alta, formezi efortul/experimentul arhitectonic combinat al tuturor celor pe care îi întâlneşti pe holul vieţii.

E ciudat cum, atunci când începi să creşti cu adevărat, anumite puncte de sprijin (schele, dacă doreşti), adică aportul (ce-i drept, mic, în contextul larg, dar decisiv) adus cândva de feluriţi ca tu să îţi capeţi, într-un final, FORMA, să îţi urmezi PLANUL... dispar.

(Ştii că în mod normal nu mă ocup cu aşa ceva, dar) M-a marcat într-un mult mod mult mai profund decât ar fi trebuit/m-aş fi aşteptat sinuciderea Mădălinei. La fel cum m-a pălit şi vestea că a-ha se despart la iarnă, după un turneu de retragere. Sună dumb, dar Mădălina a fost una dintre primele fete de care m-am... îndrăgostit, într-un fel sau altul, iar a-ha au fost de departe trupa adolescenţei mele aiurite. Ambele, cazurile (mai mult sau mai puţin tragice ale) unor artişti aflaţi în căutarea liniştii (ultimele versuri din ultima piesă ever lansată vreodată de a-ha spun totul: left without a reason to stay /here comes the last hurrah / here's our last hurrah / [...] / you can be sure of it...). Lucru pe care îl facem şi noi, în stilul nostru fâstâcit, doar că având acum ceva mai puţini arhitecţi de peisagistică sonoră/sufletească alături.

Mental imbalance is about as acceptable as herpes. It’s never going to be accepted. But really, it’s a disease, just like cancer. It just happens, and it eats away all the good parts of your brain, like judgment and happiness and perception and memory and life. And you can die from depression like any other disease. And it’s not as if people choose it. So why is it still a joke of medicine? "Tyler died of cancer" is a lot more socially acceptable to people than "Tyler committed suicide." Why?
Sarahbeth Purcell, Love Is The Drug

Nu părăsi Pământul ăsta obtuz fără să fi lăsat ceva frumos în urmă.

[Ada Milea @ La Port]

2010-07-15T00:13:00.007+03:00

Concert Ada Milea
Duminică, 18 iulie, ora 20:00
La Port (Hermann Oberth 1, ap. 13, Cluj-Napoca)
Intrare: 15 lei
Rezervări: 0757.088.332 (Orange) + 0762.658.294 (Cosmote)
via

[trifazic 2 / 2010]

2010-07-14T14:47:00.006+03:00

În loc de introducere:

In 1985,
my words, they came alive;
friends were made for life.
Morrissey and Marr gave me choice...
(Manic Street Preachers - 1985)

[Boards of Canada - 1969]

Boards of Canada e proiectul muzical al fraţilor Mike Sandison şi Marcus Eoin. În jurul vârstei de 10 ani, cei doi scoţieni îşi ocupau timpul liber decupând sample-uri de pe diferite înregistrări cu ajutorul unor magnetofoane, sample-uri pe care ulterior le combinau astfel încât să formeze o piesă a lor. Anii au trecut, dar metoda de compoziţie a rămas, în esenţă, aceeaşi. Însă pe lângă fracturile sonice, diferitele distorsiuni schizoide şi mutaţii IDM care alcătuiesc scheletul muzicii lor, Boards of Canada nu s-au rezumat doar la sunete sintetice, ci au introdus în joc şi instrumente convenţionale. Astfel, pachetul sonor propus de cei doi scoţieni cu stele-n loc de neuroni se balansează undeva între bizaroid şi deconectant, între electronic şi organic, între grandios şi intim. 1969 reflectă această abordare mai călduroasă a electronicului, precum şi pasiunea lor pentru mesajele criptice, subliminale: versurile (dacă se poate vorbi de aşa ceva) conţin trimiteri la secta protestantă Branch Davidians, iar albumul Geogaddi, de pe care face parte 1969, are, printre altele, 66 de minute şi 6 secunde.

[Sébastien Schuller - 1978]

Am să renunţ la orice sofisticare şi voi spune despre debutul discografic al timidului francez Sébastien Schuller - albumul intitulat ironic Happiness (2005) - că e pur şi simplu frumos. De la un capăt la altul. Iar introducerea instrumentală 1978, desenată în pian şi căptuşită cu accente electronice, nu e cu nimic mai prejos: e maiestuos-aeriană, e delicat-arctică, e departe-departe-departe...

[Pelle Carlberg - 1983 (Pelle & Sebastian)]

De Pelle Carlberg am dat pe o compilaţie a mereu surprinzătoarei case de discuri suedeze Labrador. La acea vreme mi-a atras atenţia titlul piesei sale, printre cele mai lungi din câte mi-a fost dat să văd vreodată (titlu amuzant şi trist deopotrivă): Clever Girls Like Clever Boys Much More Than Clever Boys Like Clever Girls. După o documentare rapidă am aflat că domnul Carlberg se ocupă cu un indie de iarbă verde, prietenos, jucăuş, solar. 1983 nu e decât încă o mostră a reţetei sale muzicale: dream pop văratic, cu versuri de inspiraţie adolescentină, de savurat suflând în puful de păpădie. Uşor prizabil, deloc indispensabil, dar recomandat.

[poezia e la Bistriţa]

2010-07-13T15:00:00.003+03:00

Asociaţia Argument şi Societatea de Concerte Bistriţa
prezintă

Poezia e la Bistriţa
- festival de poezie şi muzică de cameră -
ediţia a 2-a
15-18 iulie 2010

Program + detalii pe blogul dedicat evenimentului.

[the importance of being idle]

2010-07-13T14:32:00.005+03:00

Dumnezeu mi-e martor, eu am încercat...

Never run when you can walk. Never walk when you can stand. Never stand when you can sit. Never sit when you can lay down. Never lay down when you can sleep.
The Pacific, Part Seven

[piesa de joi #68]

2010-07-08T23:07:00.005+03:00

[Massive Attack - Antistar]

O dovadă că o trupă e massive e atunci când ocazionalele momente de slăbiciune pe care le acuză membrii totuşi duc, finalmente, la ceva (foarte) frumos. Albumul 100th Window al celor de la Massive Attack venea la 5 ani după seducătorul Mezzanine şi găsea armada bristoliană rătăcită printre fiordurile dubiilor. Din componenţa iniţială a grupului, pe catarge rămăsese doar Robert 3D Del Naja - Mush părăsise trioul imediat după Mezzanine, iar din 2001 Daddy G refuzase să lucreze la un nou album în direcţia pe care o propovăduia la momentul respectiv Del Naja.

Dintre aste valuri tulburi a răsărit în 2003 întunecatul 100th Window. Experiment unilateral marca 3D (secondat de Neil Davidge), albumul Massive Attack numărul 4 însemna spasme sonore, nori electronici, bizare/vagi tuşe orchestrale, versuri aproape şoptite de un Del Naja undeva între somnambul, criminal în serie şi retur. Exista ceva atemporal aproape în fiecare piesă (cea mai scurtă având peste 5 minute), acolo, în fundal; ceva violent, ce părea că ar putea izbucni oricând. 100th Window era strigăt înfundat, era incantaţie aproape ecleziastică (cu precădere partea de Subsol...), era un nonşalant/graţios (massive) heart attack/(massive) brain freeze.

Antistar, bântuitorul epilog al albumului, e genul de piesă pe care dacă o asculţi prea mult/des de unul singur, rişti să te pierzi într-însa. În cele mai bine de 8 minute ale sale par rătăcite năluci ale unor teme sonore nemaiauzite; e şi Zoroastru acolo, şi 1000 şi una de nopţi. Mi-a fost una dintre însoţitoarele audio în nopţile albe, pre-licenţă din iunie; şi astfel funcţionează cel mai bine: ascultată în căşti, în buclă, adânc în noapte, când mintea e înceţoşată, pierdută între rânduri, între gânduri.

BONUS: - . Da, recunosc, nu e chiar în spiritul piesei de joi ce îţi propun astăzi, dar #68 vine ca un there, there discret pentru cei care nu au reuşit să îi prindă nici anul acesta pe Massive la Bucureşti.

Muzica e una din cele 100 de ferestre prin care poţi privi/înţelege sufletul.

[Luna Amară @ Irish & Music Pub]

2010-07-07T12:26:00.004+03:00

Concert Luna Amară
În deschidere: fluturi pe asfalt + Blood Print
Vineri, 9 iulie, ora 19:00
Irish & Music Pub (Horea 5, Cluj-Napoca)
Intrare: 15 lei (mulţumit, Adi? :P)
via